text Devotionale

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor. Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin. Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”. Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu! Și astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>