Unde duce patima?

   Melvin Trotter devenise atât de stăpânit de patima beţiei şi sălbăticit, încât, atunci când îi murise un copil şi nu avea bani nici de înmormântare, dar el dorea să bea, a smuls din picioarele copilului mort încălţămintea, a fugit la cârciumă, a pus-o pe masă şi a zis: "Daţi-mi să beau! Altfel mor! Daţi-mi să beau!" Totuşi, cârciumarul, a mai avut un pic de simţ uman. I-a dat un pahar de băutură, dar nu a primit pantofiorii, ci i-a zis: "Du-te şi pune-i în picioarele mortului!"
   A încercat în mai multe rânduri să fie dezalcoolizat, dar toate tratamentele medicale au fost zadarnice. El era prea robit de băutură. A luat hotărâre după hotărâre să nu mai bea. Dar, degeaba, căci a doua zi era mort de beat. Când nu mai era decât o epavă, cineva l-a îndemnat să se predea Domnului Isus Cristos. În dorinţa lui mare de a scăpa, căci se vedea nenorocit, el a îngenuncheat şi a cerut Domnului să aibă milă de el şi să-i schimbe viaţa.

   "O licărire de lumină de la Domnul mi-a fost de-ajuns, - zice el - niciodată din acea clipă n-am mai dorit băutura".