text Devotionale

Un mijloc pentru un scop

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Un mijloc, pentru un scop

Dumnezeul nostru iubit este din veșnicie, Alfa Omega, începutul și sfârșitul. El a cunoscut sfârșitul încă de la început. Când a întocmit Universul nostru și tot ce cuprinde el, S-a uitat la toate și toate erau foarte bune. A fost mulțumit și încântat de tot ce făcuse. Acum înțelegem că făcuse toate aceste cu un scop. Și SCOPUL era să facă OMUL după chipul Lui, după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, zicea Dumnezeu. Făcea refereire la El, Tatăl, la Isus și la Duhul Sfânt. Aceștia trei sunt UNA, doar au misiuni și vremi separate de lucrare, în care sunt UNA dar totuși par separați. În Vechiul Testsment Isus nu era cunoscut ca Isus Fiul Tatălui și nici Duhul Sfânt ca, Conducător și Călăuzitor și ca persoană care are o inimă pe pământ unde locuiește. Până la Isus doar Dumnezeu era cunoscut la lucru, apoi când Isus a venit a fost misiunea Lui, în care ni L-a descoperit pe Tata și când El S-a înălțat la cer, Duhul Sfânt a preluat ștafeta. Acum este vremea și misiunea LUI. El locuiește în OMUL născut din nou, făcut sfânt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și care are o relație autentică cu El, în fiecare zi. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu de la începutul creației, însă pentru necredința și neascultarea lui, omul și-a pierdut chipul lui Dumnezeu, și-a dat de bună voie autoritatea și stăpânirea care o primise de la Dumnezeu, lui satan. Știm bine istoria lui la cădere și separarea lui de Dumnezeu. Răul a intrat în viața OMULUI și s-a pornit pe o pantă abructă spre abis. Pare că scopul lui Dumnezeu eșuase, chipul Lui căzuse de pe OM și luase loc chipul satanei, a lumii și a firii pământești, care a continuat până astăzi să înșele lumea. Scopul lui Dumnezeu nu s-a schimbat și este și astăzi ”OMUL nou, după chipul LUI, dar în Hristos”. Acest OM nou nu mai poate pierde relația cu Dumnezeu, fiindcă este natura LUI, este născut din nou, din El, iar dovada este că OMUL nou este ”UNA” cu Hristos și Duhul Lui. Această uniune nu se mai schimbă, fiindcă BAZA este NATURA și DUHUL în care nu mai este separare, adică păcat, cum era la Adam. El era un suflet viu, noi suntem duhuri dătătoare de viață. Din noi curge viața lui Hristos, pentru că sângele Lui este viu în noi. Toate aceste s-au întâmplat înainte de întemeierea lumii, rânduiți pentru înfiere mai dinainte, după buna plăcere a voii Sale. Apoi la împlinirea vremilor le-a adus la îndeplinire în Hristos. Tot mai dinainte am fost făcuți și moștenitori ai lui Dumnezeu, prin Hristos, după planul făcut de EL Însuși. Glorie Lui, la cruce SCOPUL lui Dumnezeu a fost atins cu brio, iar CRUCEA lui Hristos a fost mijlocul prin care a fost atins. OMUL care înțelege scopul și mijlocul de a lua în stăpânire ceea ce s-a pierdut în Eden, este ”fiu” al Tatălui, moștenitor a Împărăției LUI, pentru veșnicie, OM care nu mai trăiește în păcat, ci sfințenia este podoaba lui și trăiește ca biruitor pe pământ, chiar prin mijlocul atacurilor celui rău, care dă târcoale ca să-l intimideze. El nu este intimidat, ci diavolul este intimidat la vederea unui ”fiu” de Dumnezeu și nu are decât să fugă. Să fugă, în Numele Domnului Isus. Scopul lui Dumnezeu a fost atins. Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>