Un crestinism cu un Dumnezeu uitat

Spune-mi, la evanghelizarea făcută de Petru cine i-a invitat să vină? Cine a împărţit invitaţii, afişe, ce solişti au cântat?! Speranţa, Continental sau Gaither?… O mână de oameni care vorbeau în limbi necunoscute şi o predică de 10 minute a fost rezultatul a 3000 de persoane botezate în aceeaşi zi… nimeni nu a făcut reclamă, ei erau reclama, erau produsul natural 100%. O epistolă scrisă cu slove mari, de oamenii se mirau de pocăinţa lor şi mergeau să vadă unde se adunau şi deveneau epistole. O pocăinţă care te face să îngenunchezi ca Anania şi Safira, o pocăinţă care te face să pleci în misiune fără bani în cont şi portofel în buzunar ca Pavel şi Sila, o pocăinţă care te face să îţi vinzi Mercedesul şi să cumperi două Microbuze T4, pentru tine şi fratele tău cu o familie mai numeroasă. Aşa era în primele secole de creştinism. Astăzi, trăim ca Iacov, o pocăiţă cu un Dumnezeu uitat. Nu existau catedrale de 50 milioane de euro şi nici mercedes Class SL, tramvaie şi nici medici care să te opereze de apendicită şi totuşi veneau cu grămada în fiecare zi. Azi noi îi invităm şi tot nu vin, nu suntem lumină, suntem un tăciune care fumega şi provoacă durere ochilor. Îţi trebuie vata pentru urechi si leucoplast pt ochi, ca să nu priveşti la predicatorii fără putere, cu predici rostite de 2 bani si o traire ca fratii lui Iosif; o pocăinţă second hand, o pocăinţă ca şamponul în ochi şi uruitul roţilor de tren. O pocăinţă ca a lui Iacov trăind cu insigna: Am un Dumnezeu viu!…dar cu dumnezeii străini în casă.

        ,,Nu am timp frate!”,  acesta este răspunsul majorităţii creştinilor din secolul XXI. Nu-i nimic, va veni într-o zi moartea la tine şi îţi va spune; „hai cu mine!” şi tu vei răspunde; „n-am timp!”, „nu-i nimic” îţi va răspunde, ”am eu timp”. Când Dumnezeu îţi taie calea vei face ca şmecherul Eutih, fantezii noi, să dormi pe fereastră şi să te trezeşti la sol, ce tare, nu? Cool îţi răspund tinerii, pare o poveste din basme, de Ion Creangă.

       Şi totuşi nu sunt basme, e Biblia care ne revelează bunătatea lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să ne întoarcem la Dumnezeul pe care l-am scos din societate, din parlament, din şcoli, din inimă şi viaţa noastră, să ne întoarcem la Dumnezeul adevărat, la creştinismul primar, la o religie adevărată, poate că va avea iarăşi milă de noi şi se va îndura spunând să mergem la Betel şi să zidim un altar, pe care să punem focul rugăciunii să ardă necontenit. (Geneza 35:1)