Un adevărat test al dragostei!

Băieții cu un caracter ca al lui Hristos, care au învățat să se comporte cu fetele cu demnitate și respect, sunt cu adevărat rari. Dacă, însă, o fată dorește să devină o prințesă pură, trebuie să aștepte cu răbdare după un cavaler cu un caracter asemănător celui al lui Hristos. Și, cu toate că băieții de acest fel sunt rari, Dumnezeu ridică totuși bărbați după inima Lui. Și după un asemenea bărbat merită să aștepți!

UN ADEVĂRAT TEST AL DRAGOSTEI

În Gara Centrală din New York City, locotenentul John Blanchard se uită la ceasul mare. Era șase fără cinci. Inima îi bătea nebunește. Exact la ora șase avea să o întâlnească pe fata de care credea că este îndrăgostit, dar pe care nu o întâlnise niciodată. Iată ce se întâmplase.

În timpul celui de-al doilea război mondial, John parcursese un stagiu de pregătire pentru pilotaj în Florida și, în timp ce se afla acolo, într-o zi, a mers la bibliotecă să consulte o carte. Răsfoind cartea, a observat că cineva făcuse notițe pe margini. Citind observațiile pătrunzătoare făcute cu un frumos scris de mână, și-a zis ,,Mi-ar place să cunosc persoana care a scris notele astea, oricine ar fi; după observațiile pe care le face pare a fi atât de bună, de blândă și de înțeleaptă.„

S-a uitat la una din paginile de început ale cărții și a văzut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. A decis să încerce să o găsească. Cu ajutorul cărții de telefoane a orașului New York, a găsit adresa ei și i-a scris o scrisoare. A doua zi după ce i-a scris, a fost îmbarcat pentru a merge pe front.

Surprinzător, Hollis i-a răspuns la scrisoare. Curând cei doi au început un schimb regulat de scrisori, care avea să se întindă pe toată perioada războiului. „Scrisorile ei erau asemănătoare notițelor pe care le făcuse pe marginile acelei cărți„, avea să-și amintească John mai târziu. „Prin ceea ce-mi scria, Hollis mă mângâia și mă ajuta nespus de mult.„

Într-una din scrisori, John îi mărturisea că fusese îngrozit de moarte când într-o noapte au zburat deasupra Germaniei. Hollis l-a încurajat, răspunzându-i „Toți băbații curajoși au momente în care le e frică. Data viitoare când îți va fi frică, spune următoarele cuvinte„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine.„

Pe măsură ce schimbau scrisori, John simțea că începuse să se îndrăgostească de Hollis. Într-o zi i-a scris „Te rog să-mi trimiți o fotografie de-a ta„, dar ea i-a răspunsc „ Nu, nu-ți trimit. Relațiile nu se zidesc pe felul cum arată oamenii.„

El însă se simțea tot mai atras de ea și dorea să o cunoască personal. În cele din urmă a sosit ziua când urma să revină în țară într-o permisie. I-a scris lui Hollis că se va întoarce acasă și că ar dori să ia prânzul cu ea. Au convenit să se întâlnească în Gara Centrală din New York, la ora șase după-amiaza, lângă ceasul cel mare. „Mă vei recunoaște după trandafirul roșu pe care îl voi purta„, i-a scris ea.

În cele din urmă, a sosit și marea zi. John aștepta emoționat să o cunoască în sfârșit pe fata pe care credea că o iubea. Iată cum relatează John prima lui întâlnire cu Hollis Maynell:

O tânără venea spre mine. Avea o față plăcută, cu o linie ușor alungită. Părul blond îi cădea în bucle peste urechile delicate. Ochii îi erau albaștri ca cerul de mai. Buzele și bărbia ei exprimau o fermitate blândă și, în costumul verde pal, arăta ca primăvara care s-ar fi trezit la viață!

Emoționat, am făcut câțiva pași înspre ea, uitând cu desăvârșire că domnișoara pe care o așteptam trebuia să poarte un trandafir roșu, ceea ce tânăra care-mi furase privirea nu avea. Văzând că îi stăteam oarecum în cale, domnișoara s-a oprit preț de câteva clipe. Un zâmbet ușor, provocator, îi apăru pe buze.

„Îmi dai voie, soldat?„, întreabă ea timid. Am mai făcut un pas spre ea. Și atunci am văzut-o… pe Hollis Maynell cu trandafirul roșu prins la rever, exact în spatele fetei în verde. Inima parcă mi s-a oprit în loc. Doamna cu trandafirul roșu era o femeie plinuță, trecută bine de patruzeci de ani. Părul în bună parte cărunt îi era strâns sub o pălărie cam uzată. Gleznele-i destul de groase era vârâte în niște pantofi cu tocuri joase. Fata în costum verde se îndepărta repede. Trebuia să aleg. Să o urmez pe frumoasa care tocmai îmi vorbise, sau să rămân și să o cunosc pe femeia aceea deloc atractivă care știam acum că era Hollis Maynell?

Am decis fără să ezit. M-am întors spre femeie și i-am zâmbit. Începând însă să-i vorbesc, mă simțeam sufocat de o dezamăgire amară. „Trebuie să fiți domnișoara Maynell„, am zis, întinzându-i mâna. „Sunt foarte bucuros că ați acceptat să ne întâlnim. Vă invit să luăm prânzul împreună.„

Pe fața femeii apăru un zâmbet larg. „Nu știu ce vrei să spui, tinere„, răspunse ea, „dar cred că tocmai ai văzut-o pe domnișoara aceea în costum verde, care tocmai a trecut, nu? Am întâlnit-o în tren. Ea m-a rugat să port trandafirul acesta la rever. Mi-a spus că dacă mă vei invita să luăm prânzul împreună, să-ți spun că te așteaptă la restaurantul acela mare de peste drum. Spunea că e un fel de test.„

Fetelor, dacă veți aștepta cu răbdare și încredere ca Dumnezeu să aducă în viața voastră un bărbat cu un caracter ca al lui Hristos, nu veți fi dezamăgite. Iar voi, băieți, învățați să le tratați pe femei cum le trata Gentlemanul Perfect, Isus Hristos. Dacă veți face așa, nu numai că nu veți mai fi niște profitori, dar veți fi și vrednici de o frumoasă prințesă pură, care se va fi păstrat pentru voi.

(Când povestea de dragoste ți-o scrie Dumnezeu – Eric & Leslie Ludy)

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/12/08/un-adevarat-test-al-dragostei/