text Devotionale

Ultimul pas

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
"In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse." Geneza 2:2-3

Incetarea lucrului Sau in cea de-a saptea zi a creatiunii reprezenta ultimul episod din acest atat de fascinant proces al genezei. Intreruperea activitatii creatoare, sfarsitul lucrarii, a fost in sine un moment distinct al creatiei. Si, paradoxal pentru mintile noastre practice, Dumnezeu nu numai ca o vede ca buna dar o binecuvinteaza intr-un mod deosebit. Dumnezeu binecuvantase viata pe pamant; acum binecuvanta un timp. In vederea relatiei speciale de comuniune intre El si om nu a fost necesara atunci decat punerea deoparte a unui timp.
Istoria pacatului, in a carei scena a intrat atat de curand planeta, a despartit atat de dramatic pe om de Dumnezeul sau incat continuarea acestei relatii deosebite a necesitat punerea deoparte mai intai a unui om - Avram - apoi a unui popor istoric si in cele din urma a unui popor spiritual. Niciodata insa binecuvantarea si sfintirea primordiale ale zilei a saptea nu au cazut la pamant. Niciodata insa timpul creat de Dmnezeu pentru odihna noastra in El nu si-a pierdut valoarea in planul divin.
Si aceasta, dragul meu, pentru ca si acum Dumnezeul tau asteapta la sfarsitul fiecarei saptamani sa-ti sfarsesti lucrarea si sa te odihnesti de ea; El inca asteapta ca incetarea activitatii tale de sase zile sa faca loc noii activitati de "odihna" atat de necesare sufletului tau.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>