text Devotionale

TU POȚI FACE LUCRURI MARI PRIN RUGĂCIUNE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

În timp ce se afla în vacanță în Anglia, D.L. Moody a vizitat biserica din Londra care era moartă din punct de vedere spiritual. Pastorul l-a recunoscut și l-a rugat să predice la serviciul de dimineața. Moody a acceptat fără tragere de inimă. După cele întâmplate, i-a povestit unui prieten că adunarea a fost atât de inertă, încât a făcut eforturi serioase ca să-și termine predica. Mai târziu, și-a adus aminte că a promis să predice acolo și în acea seară, moment în care și-ar fi dorit să nu-și fi întrerupt planurile de vacanță. Moody și-a petrecut toată după-amiaza gândindu-se cu teamă la lucrurile ce aveau să se întâmple. Însă „în spatele scenei” se petrecea ceva de care Moody nu avea habar. După serviciul de dimineață, o membră mai în vârstă a bisericii a mers la sora sa invalidă ca să ia prânzul împreună și i-a povestit despre vizita lui Moody, care urma să vină și în acea seară. Ochii surorii sale s-au luminat și a exclamat: „Mă rog de multă vreme ca Dumnezeu să-l trimită pe Moody în Anglia! Lasă prânzul, surioară. Ne vom petrece după-amiaza postind și rugându-ne pentru serviciul din seara asta!” Când Moody a urcat la amvon în acea seară, a simțit un sentiment „puternic” al prezenței lui Dumnezeu umplând sala. A predicat cu înflăcărare, și când a lansat invitația ca oamenii să se întoarcă la Hristos și să-L urmeze, vreo 500 de oameni au răspuns! Gândindu-se că au înțeles greșit, Moody i-a rugat să ia loc și le-a explicat din nou chemarea Evangheliei. Dar când a repetat invitația, aceleași 500 de persoane s-au ridicat în picioare ca să-L primească pe Hristos. Acea duminică a fost prima dintr-o serie de mari treziri spirituale care s-au petrecut în Anglia. Cine a contribuit la asta? Două femei în vârstă care au înțeles că biserica lor avea nevoie disperată de focul Duhului Sfânt! Ele au crezut promisiunea Duhului Sfânt: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Așadar, accesează astăzi puterea rugăciunii! Rugăciunile tale pot ajuta la aprinderea focului lui Dumnezeu, și pot face să se întâmple lucruri mărețe!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>