Trupurile noastre sunt o disciplină

   M-am întrebat de ce ne-a dat Dumnezeu trupuri şi ne-a legat între ele. Am ajuns la concluzia că a făcut acest lucru mai mult sau mai puţin ca o disciplină. Nu ştiu pentru ce altceva le avem. Emerson a scris că natura are o singură funcţie faţă de fiinţele umane, şi aceasta este de a le disciplina. Cel puţin ocazional suntem obligaţi să gândim astfel. Din când în când corpul ne iese de sub control şi suntem nevoiţi să petrecem la fel de multă grijă şi energie ocupându-ne de el ca atunci când facem orice altceva. Mă bucur că Dumnezeu înţelege acest lucru. Mă bucur că El ştie. El ne-a dat aceste trupuri muritoare şi vrea ca noi să avem grijă de ele. În acest context, vedem, că El se îngrijeşte ca oamenii să aibe mâncare. Nu am crezut niciodată în marile distincţii pe care unii oameni înceracă să le facă între sacru şi profan. Mâncatul poate fi un act la fel de religios ca rugăciunea. Pentru mine, luarea micului dejun este la fel de spirituală ca şi rugăciunea în familie. Când separăm micul dejun de rugăciune, facem o împărţire care nu e necesară. Este greşit să punem necesităţile noastre fizice într-o parte şi rugatul, cântatul, milostenia, cititul Bibliei şi mărturisirea în altă parte. De ce spunem: lucrul acesta e spiritual, iar acesta e secular?

   Ei bine, eu am un mod de a trăi mai bun decât acesta şi vă pot spune că Domnul Isus nu a făcut niciodată distincţia pe care mulţi creştini o fac. El a spus că este Domnul. El Însuşi este Dumnezeu şi a întrebat: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?" Când a frânt pâinile şi le-a dat mulţimii mari, oamenii au mâncat, iar mâncatul a fost la fel de spiritual cum a fost şi învăţătura primită în zilele precedente. Învăţătura şi mâncarea erau la fel de spirituale, iar rugăciunea care a precedat prânzul a fost la fel de spirituală - nu mai spirituală - ca şi mâncatul.