text Devotionale

Trupurile noastre sunt o disciplină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A.W. Tozer

   M-am întrebat de ce ne-a dat Dumnezeu trupuri şi ne-a legat între ele. Am ajuns la concluzia că a făcut acest lucru mai mult sau mai puţin ca o disciplină. Nu ştiu pentru ce altceva le avem. Emerson a scris că natura are o singură funcţie faţă de fiinţele umane, şi aceasta este de a le disciplina. Cel puţin ocazional suntem obligaţi să gândim astfel. Din când în când corpul ne iese de sub control şi suntem nevoiţi să petrecem la fel de multă grijă şi energie ocupându-ne de el ca atunci când facem orice altceva. Mă bucur că Dumnezeu înţelege acest lucru. Mă bucur că El ştie. El ne-a dat aceste trupuri muritoare şi vrea ca noi să avem grijă de ele. În acest context, vedem, că El se îngrijeşte ca oamenii să aibe mâncare. Nu am crezut niciodată în marile distincţii pe care unii oameni înceracă să le facă între sacru şi profan. Mâncatul poate fi un act la fel de religios ca rugăciunea. Pentru mine, luarea micului dejun este la fel de spirituală ca şi rugăciunea în familie. Când separăm micul dejun de rugăciune, facem o împărţire care nu e necesară. Este greşit să punem necesităţile noastre fizice într-o parte şi rugatul, cântatul, milostenia, cititul Bibliei şi mărturisirea în altă parte. De ce spunem: lucrul acesta e spiritual, iar acesta e secular?

   Ei bine, eu am un mod de a trăi mai bun decât acesta şi vă pot spune că Domnul Isus nu a făcut niciodată distincţia pe care mulţi creştini o fac. El a spus că este Domnul. El Însuşi este Dumnezeu şi a întrebat: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?" Când a frânt pâinile şi le-a dat mulţimii mari, oamenii au mâncat, iar mâncatul a fost la fel de spiritual cum a fost şi învăţătura primită în zilele precedente. Învăţătura şi mâncarea erau la fel de spirituale, iar rugăciunea care a precedat prânzul a fost la fel de spirituală - nu mai spirituală - ca şi mâncatul.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>