text Devotionale

TRECEREA DE LA EȘEC LA BIRUINȚĂ (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7)

Este mai ușor să recunoști izbânda privind în urmă, decât privind înainte. Pentru unii dintre noi, pot trece mulți ani până să recunoaștem biruința, s-o sărbătorim și să ne simțim siguri de ea. Și asta, pentru că ne lipsește o perspectivă adecvată. În punctul său cel mai larg, fluviul Mississippi necesită un pod de oțel cu o lățime de trei kilometri pentru a-l traversa; în timp ce la izvorul său, cursul de apă este atât de mic încât poți sări peste el… totuși, este același curs! Cele mai multe lucruri încep cu ceva mic! Ai auzit vreodată despre „Rugăciunea pentru seninătate” (The Serenity Prayer)? Ea sună astfel: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe cele pe care le pot schimba, și înțelepciunea de a face deosebirea între ele. Și astfel să trăiesc prezentul fiecărei zile, bucurându-mă de prezentul fiecărei clipe, acceptând greutățile ca pe o cale care mă duce la pace. Luând – cum a făcut Isus – această lume păcătoasă așa cum este ea, nu așa cum aș vrea eu să fie, având încederea că Tu vei face toate lucrurile drepte, dacă mă abandonez voinței Tale. În acest fel voi putea fi îndeajuns de fericit în această viață și extrem de fericit cu Tine de-a pururi în cea viitoare. Amin!” Această rugăciune a fost rostită pentru prima dată într-o bisericuță din Massachusetts de către teologul Reinhold Niebuhr în timpul unei slujbe de duminică dimineața. Doar un grup mic de oameni se afla în adunare în acea zi, dar unei persoane i-a plăcut rugăciunea și, după slujbă, i-a cerut lui Niebuhr o copie. „Poftim”, a răspuns Niebuhr, înmânându-i o bucată de hârtie mototolită. „Mă îndoiesc că voi mai avea vreodată nevoie de ea”. Dar știți ce s-a întâmplat după aceea? După Rugăciunea domnească (Tatăl nostrum), este cea mai folosită rugăciune din lume. Nu este ironic faptul că rugăciunea lui Niebuhr a devenit atât de populară? Evident, perspectiva lui nu a fost prea bună, pentru că nu a știut ce are. Cu această idee în minte, citește din nou acest verset și gândește-te bine la el: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu…” Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tu poți transforma eșecul în biruință!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>