text Devotionale

TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit…” (Ieremia 22:16).

Pe când era student la teologie, Jim Wallis și câțiva dintre colegii săi au luat foarfecele și au decupat din niște Biblii fiecare verset referitor la sărăcie, avere, dreptate sau opresiune. Nu le-a venit să creadă, când au terminat, că pe podea stăteau întinse cam 2000 de versete! De fapt, dacă vrei să scoți din Biblie preocuparea pentru cei sărmani, scoți afară însăși inima Bibliei! Iată un astfel de verset: „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte?”, zice Domnul.” (Ieremia 22:16). Domnul Isus cita deseori din Sfânta Scriptură, dar numai o dată Îl găsim deschizând-o și citind din ea. Și ce fragment a ales să citească în public? Unul despre săraci și neputincioși: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). Iată lista Sa cu lucruri de făcut: ajutor pentru trup și suflet, tărie pentru partea fizică și cea spirituală și terapie pentru partea pământească și cea veșnică. Unii (chiar dacă reprezintă o minoritate) sunt săraci pentru că sunt leneși și trebuie să li se spună că în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10). Dar mulți alții sunt săraci pentru că paraziții și infecțiile le-au slăbit trupurile, pentru că petrec șase ore pe zi colectând apă, pentru că se răzvrătesc împotriva armatelor care le-au distrus fermele sau pentru că boala le-a ucis părinții. Aceștia sunt oamenii de care ne-a spus Dumnezeu să avem grijă – azi!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>