Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu

"Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: "Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni!" (Fapte 5:29).



Nu ni se spune ce au predicat apostolii oamenilor, dar fara indoiala ca au fost "cuvintele vietii acesteia", asa cum le spusese ingerul care i-a scos din inchisoare. Era pentru a doua oara cand apostolii au fost pusi la inchisoare, dupa Rusalii, pentru ca propovaduisera Evanghelia. De ce Dumnezeu i-a izbavit prima data din inchisoare, daca aveau sa ajunga iar acolo? Aceasta a fost ca sa umileasca pe cei mandri si sa controleze si sa potoleasca furia persecutorilor lor. Lor le era frica de norod si de aceea i-a adus fara violenta, cu tot respectul si prudenta in fata lor.

1.Marele preot, ca si purtatorul de cuvant al Sinedriului, a facut de cunoscut care era lucrarea care li se imputa; ei nu s-au supus poruncii autoritatii civile, asa cum li se spusese prima data. Ei nu numai ca au nesocotit porunca ei, ci s-au dus sa predice fara permisiune si in contra ordinului lor special.

2. Astfel ca Sinedriul le-a imputat ucenicilor nu numai nesupunere si dispret fata de autoritate, dar si razvratire impotriva legilor si spiritul de partida, ca si faptul ca au pus la cale un complot ca sa atate poporul impotriva lor, pentru ca a persecutat pana la moarte nu numai un om nevinovat, dar si bun si mare ca si Isus. "Cautati sa aruncati asupra noastra sangele acelui om (v.28).

3. Ucenicii au fost una in raspunsul lor la acuzatia marelui preot. Toti au vorbit ca si unul pentru ca unul si acelas Duh le-a spus ce sa vorbeasca. Ei s-au scuzat pe ei de neascultare fata de porunca marelui Sinedriu asa cum a fost: "Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni". Ei nu pledeaza pentru puterea care li s-a dat sa faca minuni, ci ei apeleaza la o maxima care era universal acceptata, la care chiar si constiinta naturala subscrie si care li se poate aplica lor foarte bine in acest caz.

Dumnezeu le-a poruncit sa invete pe oameni in Numele Lui Hristos si de aceea ei au trebuit s-o faca, cu toate ca marele preot le-a interzis. Acei domnitori s-au pus in opozitie cu Dumnezeu si pentru care trebuie sa raspunda inaintea lui Dumnezeu, care pedepseste pe oameni pentru neascultare fata de ei, in ceea ce este datoria lor fata de Dumnezeu.

Ei s-au justificat pentru ceea ce au putut face ca sa umple Ierusalimul cu invatatura lui Hristos, cu toate ca propovaduirea lor s-a rasfrant negativ asupra celor care cu rautate L-au rastignit pe Hristos. Daca ucenicii aruncau sangele Lui asupra Sinedriului, ei ar fi putut sa le multumeasca ca au ocazia sa auda de Hristos. Ei fusesera criminalii care rastignisera pe Hristos asa cum Petru le spune in v.30 "Voi L-ati omorat, atarnandu-L de lemn".

Ucenicilor li se imputa ca o crima propovaduirea lui Hristos si a Evangheliei. "Acum", spun uceniciii, "noi va spunem cine este acest Hristos si ce este Evanghelia Lui si atunci sa judecati daca trebuie sau nu s-o predicam; ba mai mult, noi vom profita de ocazia aceasta sa v-o spunem, fie ca ascultati, fie ca nu".

Avem noi curaj sa infruntam pe potrivnici atunci cand suntem siguri ca suntem in voia lui Dumnezeu?