Trăind pe pământ ca un Sfânt…

          Dacă diavolul s-a luptat ca să îmbrace primii oameni în grădina Edenului, în Era noastră strategia lui s-a schimbat. Multitudinea de sortimente în milioane de magazine nu satisfac gusturile oamenilor. Un trup, cu cât mai gol cu atat este mai grozav... un trup cât mai atrăgător este mai de valoare…

’’Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa ,cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau’’. Isaia cap 6:2

      Deşi sunt Serafimii, cel mai înalt grad de sfinţenie din raiul lui Dumnezeu, în fiecare moment zi şi noapte stau neobosiţi şi se inchină dar nu oricum, strigă dar nu orice, îşi acoperă faţa şi picioarele şi strigătul lor zguduie: Templul lui Dumnezeu, Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!

     În urma cu mai mult de 2000 de ani strigau şi pământenii, dar nu viaţă, strigau: "la moarte cu El"… "nu avem nevoie de un Sfânt printre noi să ne contamineze, ne place în întuneric ca faptele noastre să nu fie descoperite."

      N-a putut Moise să-L vadă pe Dumnezeu în toată splendoarea, a fost nevoie să-l acopere cu mâna ca să nu moară. Când Dumnzeu Şi-a întors faţa de la Hristos, pamântul s-a cutremurat, şi soarele s-a ascuns. Cine poate să se compare cu El? Cel mai credincios om de pe faţa pământului,  Iov, a exclamat dupa ce Dumnezeu i-a vorbit: ’’Doamne, mă pocăiesc în sac şi cenuşă!’’. Sfinţenia lui Dumnezeu este incomparabilă, ea nu este nici ca cel mai stralucitor diamant din univers, cea mai curată lacrimă, este mult peste imaginaţia celui mai mare savant al omenirii.

’’…şi poalele mantiei Lui umpleau Templul’’. Isaia cap 6:1b

     Haina lui Dumnezeu umplea Templul, ale noastre uneori nu pot acoperi nici măcar trupul suficient. Suntem în criză dar nu de haine, suntem în criză, dar nu la podoabe, suntem în criză de sfinţire. A fi sfânt înseamnă a fi separat de lume, pus deoparte pentru Dumnezeu. Podoaba casei lui Dumnezeu este, şi va rămâne sfinţenia. Doar sfinţii vor moşteni cerul

     Sfinţii lui Dumnezeu n-au ce căuta la ştrand, nici în club şi nici cu haine ’’cusute din frunze’’ indiferent că sunt pe stradă, sau la biserică. Sfinţii lui Dumnezeu trebuie să îşi acopere trupul cu ruşine şi sfială. În urmă cu câţiva ani, unul dintre prietenii mei s-a pocăit. Era pe la începutul credinţei şi avea multe lupte interioare. În una dintre serile de Evanghelizare la o biserică din oraş, am observat că era tot mai mult cu capul plecat si trist. L-am întrebat care e problema lui, dacă se simte bine şi mi-a răspuns: ’’Te rog, hai acasă, sunt mai mult ispitit privind la surioara de la cor decât să pot auzi Cuvântul lui Dumnezeu..." Avea un decolteu… mare! Trăim realitatea astăzi în multe biserici unde accentul pe sfinţire nu este pus, doar Isus ne iubeşte, El este dragoste.  Versetele de mai sus arată că, Dumnezeu este Sfânt dar şi un foc.

     Sfinţirea porneşte din interior şi se vede pe exterior. Nu va merge nimeni să măsoare cu şublerul lungimea fustei şi a baticului, dar Dumnezeu le măsoară dacă hainele tale vor fi o pricină de păcătuire pentru cineva. Binecuvântarea în viaţă depinde de măsurătorile lui Dumnezeu.

     Dacă vrei să vezi raiul va trebui să strigi: Sfânt eşti Doamne, mă sfinţesc şi eu! Ajută-ne Doamne!