text Devotionale

TRĂIEȘTE DUPĂ SCRIPTURĂ!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!” (Evrei 10:35)

Cât timp ar trebui să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da un răspuns? Până când îți va spune El să te oprești. Cu alte cuvinte, trăiește după Scriptură! „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36). Multe promisiuni ale lui Dumnezeu au o dată limită și ai nevoie de o credință pe termen lung pentru a le primi. Cuvântul „îndurare” zugrăvește un alergător hotărât să ajungă la linia de sosire. Poate spui: „Dar nu știu exact care este voia lui Dumnezeu.” Voia Sa a fost descoperită în Cuvântul Său și tu trebuie să-l crezi și să-l rostești în situația în care te găsești. A spune altfel înseamnă a-L contrazice pe Dumnezeu. Avraam a crezut promisiunea lui Dumnezeu, că va fi tatăl multor neamuri, când nu exista nici o fărâmă de dovadă a acestui fapt. Timp de douăzeci de ani el s-a uitat la cer, crezând: „Doamne, tu ai spus că îmi vei da copii și vor fi la fel de numeroși precum stelele. Nu știu cum vei face asta, fiindcă eu am o sută de ani, iar soția mea Sara are nouăzeci. Dar cu toate acestea, eu cred.” Când te rogi astfel, îți asumi riscul de a părea ridicol în ochii celorlalți. Iar când experimentezi minuni, e la fel ca atunci când Domnul Isus le-a zis ucenicilor să umple vasele de vin cu apă, sau când a luat noroi și a frecat ochii unui orb. Dar nuntașii din Cana au băut cel mai bun vin, iar orbul s-a dus acasă cu vederea căpătată. De ce? Pentru că au ascultat cuvântul spus de Domnul Isus. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: trăiește după Scriptură!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>