text Devotionale

TRĂIEȘTE CONFORM CONVINGERILOR TALE (1)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce…” (Daniel 1:8)

Biblia relatează că, evreu în robia babiloniană fiind, „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul.” Mâncarea și vinul acelea erau bucate închinate zeilor păgâni, ca un act de venerație, și pentru Daniel lucrul acesta era inacceptabil. I se cerea să-și compromită caracterul, și n-a consimțit sub nicio formă să facă asta. Daniel ar fi avut argumente întemeiate să spună da. Era departe de casă și putea face tot ce-și dorea. Nimeni de acasă nu ar fi știut vreodată. În plus, dacă nu mânca, îl insulta pe împărat – și nu ar fi fost o mutare inspirată în perspectiva carierei! Dar Daniel știa că voia lui Dumnezeu era foarte clară cu privire la închinarea la idoli; a ascultat de ea, și Dumnezeu l-a binecuvântat pentru asta. El a ajuns în final să fie protejat, apărat, promovat și prosper la cote nebănuite. Filosofia sa a fost aceasta: „Când Dumnezeu spune da, și eu spun da. Când Dumnezeu spune nu, și eu spun nu.” În plus, el avea convingeri ferme stabilite încă dinainte să ajungă în Babilon. Întrebare: Tu știi care sunt convingerile tale cele mai profunde? Te-ai gândit, și ai stabilit în vremuri bune ce vei face (și ce nu vei face) în vremuri grele? Dacă nu, trebuie s-o faci. S-ar putea ca unii să-i fi zis lui Daniel: „Nimeni nu va ști!” Dar Daniel gândea diferit: „Dumnezeu va ști, și la fel și eu. Nu trebuie să trăiesc cu voi, dar trebuie să trăiesc cu El, și cu mine.” Gândurile și ideile tale trebuie să fie mereu deschise la schimbare și îmbunătățire, însă convingerile tale principale trebuie să se bazeze pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său, și nu trebuie să fie negociabile. Așadar, trăiește conform convingerilor tale – în acord cu voia Lui!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>