text Devotionale

Toamna din inima unei fete

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Milena Cismaşiu

Toamna se lăsase peste sufletul fetei asemeni unei greutăţi ce-i tăia respiraţia. Cerul odată senin şi albastru ca valurile furioase ale mării, era acum acoperit de norii încărcaţi de mânia divinităţii. I se părea că visele ei nu mai străpung stelele pentru că norii erau uşa mereu închisă ce-i refuzau toate speranţele, dar nu renunţase să creadă că albastrul cerului se va mai ivi uneori. Şi chiar s-a ivit în ziua în care crezuse asta cel mai puţin, în ziua în care îşi spuse că totul s-a sfârşit pentru ea. Într-o seară, ieşise în curte cu treburi şi îşi aţintise privirea senină spre ceruri, ştiind că de acolo îi vine fericirea. Într-un moment scurt o stea căzătoare alunecă pe bolta cerului de Septembrie, strălucind aparte în ochii înlăcrimaţi ai fetei. Toată vara se uitase după stele căzătoare, iar în momentul în care se aşteptase cel mai puţin Dumnezeu păruse că dorea să-i şoptească fetei visătoare că El avea ceva special pregătit pentru viaţa ei, dar ea nu trebuia să renunţe la tot ceea ce îşi propuse. Chiar dacă toate celelalte domnişoare din jurul ei ar da înapoi şi şi-ar schimba standardele, ea ştia că Dumnezeu ce spune rămâne spus. Aşa că, îi şoptise ceva. Un secret ştiut numai de ei doi.

Melancolia toamnei îşi lăsă amprentele peste sufletul ei, încercând să o facă nerăbdătoare şi să o împingă de la spate ca să forţeze lucrurile. Dar ea... deşi simţea că nu mai poate aştepta sau îndura încă un minut fără el, îşi încredinţase soarta în mâinile Sale. Frunzele începeau să-şi piardă verdele strălucitor şi rândunicile plecară în stoluri spre îndepărtatele ţări, având în mintea lor trasat drumul spre ele. Lacrimile fetei alunecau încetişor pe obraji şi udau în tăcere perna pe care îşi punea capul în fiecare seară. Vara trecuse atât de brusc lăsând în urma ei amintiri de neuitat. Îşi şterse într-o clipeală lacrimile de pe obraji şi adormi purtată în lumea viselor dulci.

Viaţa ei nu părea atât de interesantă la exterior. Înfăţişarea nu îi era deosebită, şi hainele nici atât! Era tăcută şi se ferea de oamenii pe care îi considera otrăvitori pentru sufletul ei scăldat în Apa Vieţii. O puteai numi ciudată, o puteai considera o persoană arogantă. Însă nu-ţi găseai explicaţia potrivită, nu găseai un cuvânt care să o definească, aşa că preferai să o consideri o persoană mai... ciudată. Oamenii păreau cufundaţi în tristeţe, aşa că ea se ruga pentru bucurie în inimile lor. Oamenii doreau multe bogăţii, ea se ruga pentru comori veşnice. Acum aş vrea să te întreb: ai întâlnit vreodată în viaţa ta o persoană care să se potrivească textului? :-)

 

 

Sursa: intrebarileinimii.blogspot.ro

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>