Testamentul

Odată un om foarte bogat se afla pe patul morţii. El nu avea nici soţie nici copii. Toată viaţa a trăit singur şi retras de lume, şi totuşi în ultimele zile ale vieţii sale s-au găsit foarte mulţi prieteni şi amici, care-i dădeau târcoale, care de care mai amabil şi mai grijuliu faţă de bătrânul muribund. Bineînţeles că toţi aceşti prieteni amabili, sperau, fiecare, ca bătrânul îi va include în testamentul său uriaş. Cu fiecare zi ce trecea, grija lor prefăcută, faţă de bătrân creştea, însă odată cu ea creştea şi nerăbdarea de al vedea pe acesta mort.
Dar iată că într-o dimineaţă, au primit vestea cea mare: bătrânul muri. Atunci au sărit cu mic cu mare la avocatul bătrânului, ca să afle dacă sunt incluşi în testament. Avocatul zâmbi pe sub mustaţă şi-i răspunse că ultima dorinţă a răposatului a fost ca testamentul să fie deschis numai în ziua înmormântării sale. Nerăbdători, nevoie mare, aşa zişii prieteni ai răposatului, au pregătit în grabă cele de trebuinţă înmormântării, şi o fixară pentru a doua zi, după care fiecare plecă în treaba sa. Lângă mort rămase doar un om şchiop ce-l slujise pe bătrân ani lungi. Era sărac ca vai de capul lui şi acum nu ştia încotro s-o apuce. Prietenii bătrânului deja au încercat să-l alunge. Dar acesta cu lacrimi în ochii îi imploră să-l mai lase să vegheze la căpătâiul stăpânului său, iar mâine după ce-l va conduce pe ultimul drum, va pleca el singur încotro va vedea cu ochii. Aceştia îl lăsară până la urmă, ba chiar le conveni că nu-l lasă pe mort singur. Aşa că bietul om, trase un scaun lângă căpătâiul stăpânului şi se puse la citit, dintr-o Biblie cu scoarţe învechite de vreme. Tot citind verset după verset, capitol după capitol, nici nu băgase de seamă cum trecuse noaptea şi începu să se crape de ziuă. Deodată uşa se deschise şi în odaie intră avocatul răposatului.
— Ultima dorinţă a răposatului a fost ca să deschid testamentul în zorii zilei în care va avea loc înmormântarea sa. Eu nu aveam voie să anunţ pe nimeni ceasul ci doar ziua, aşa că ce scrie în acest testament, deocamdată vom afla doar noi doi – spuse avocatul desfăcând plicul, citi: „Las toată moştenirea mea acelora care în această clipă se află lângă sicriul meu!” Se aşternu o tăcere lungă după care avocatul adaugă:
— Aşadar dragul meu, după ce ai fost aproape jumătate din viaţă-ţi slugă în această casă, iată-te acum stăpânul ei, felicitări.

Cel puţin două din sfaturile date de Domnul nostru Isus Hristos, putem regăsi în această poveste, destul de interesantă:

„Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Fie vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia dacă-i va găsi veghind!” (Luca 12:37-38 )

„…şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie rob.” (Matei 20:27)