Temelia Credintei

Pe ce temelie este bazată credinţa ta? Scriptura ne spune că credinţa vine în urma auzirii şi că Cuvântul lui Dumnezeu ne dă „urechi spirituale” care ne permit să auzim (vezi Romani 10:17). Iată ce spune Biblia despre experienţele din pustiu din viaţa noastră:
· “Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul…Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită…şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sunt în necaz…” (Psalmul 69: 15-17). Este evident că apele suferinţelor inundă vieţile celor neprihăniţi.

· “Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul. Ne-ai adus în laţ, şi ne-ai pus o grea povară pe coapse…am trecut prin foc şi prin apă” (66:10-12). Cine ne pune în laţul suferinţelor? Dumnezeu Însuşi o face.

· “Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău…Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale” (119:67, 71). Aceste versete ne arată în mod clar faptul că este spre binele nostru – şi chiar suntem binecuvântaţi – de a trece prin suferinţă.

Luaţi în considerare mărturia Psalmistului: „Iubesc pe Domnul, căci aude glasul meu, cererile mele… Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul” (Psalmul 116:1-4). Iată un rob credincios care Îl iubea pe Dumnezeu şi avea o mare credinţă. Cu toate acestea, el a trecut prin dureri, necazuri şi moarte.

Găsim această temă prin toată Biblia. Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că calea spre credinţă trece prin ape şi foc: „Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari” (Psalmul 77:19). „Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple… Voi face un drum prin pustie, şi râuri în locuri secetoase” (Isaia 43:19). „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2). „Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic; „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” (Isaia 41:13).

Acest ultim verset conţine o cheie importantă: În fiecare pustiu cu care ne confruntăm Tatăl nostru ne ţine de mână. Cu toate acestea, numai cei care trec prin pustiu primesc această mângâiere. El Îşi întinde mâna celor care sunt prinşi în râurile înfuriate ale necazului.