Sufletul meu şi cu mine...

E atât de ciudat ce se întâmplă între sufletul meu şi...mine.

Eu merg pe stradă şi nimeni nu mă bagă în seamă, trec neobservată prin mulţime şi adevărul e că nici eu nu o prea observ...

Dar sufletul meu plânge, pentru fiecare mână întinsă şi este străpuns de fiecare dată când aude Numele Tău, Doamne: „ajutaţi-mă, în Numele Lui Isus!"... însă eu preiau controlul, ştiu că fiecare monedă dată, ajunge băutură, droguri, aurolac sau e luată de alţii mai tari...
Sufletul meu suspină când vede un căţel şchiop sau un pom tânăr frânt în două de mâini răuvoitoare... sau când vede pe stradă atâtea feţe triste, cu privirile pierdute, grăbiţi să alerge spre momentul când vor începe să trăiască... dar care se pare că totdeauna este mâine sau data viitoare... Sufletul meu ar vrea să-i oprească, să le spună că viaţa e AZI, că există atâtea motive de bucurie în jurul nostru, trebuie doar să învăţăm să le vedem, dar eu ştiu că nu se poate face nimic şi că toate aceste lucruri fac parte din realitatea în care trăim. Şi trec mai departe, cu sufletul suspinând...

Dar atunci când ne plimbăm prin parc, sufletul meu şi cu mine, cântăm aceeaşi simfonie, în acorduri armonioase... Te vedem pe Tine, Doamne, în fiecare ramură, în fiecare frunză, în fiecare adiere de vânt, în revărsarea norilor peste razele de soare, in ciripitul păsărilor, clipocitul apei, strigătele copiilor...

E atât de ciudat ce se întâmplă între sufletul meu şi...mine.

Cine mă vede pe mine, mă acceptă. Cine ajunge să-mi cunoască sufletul, îl pune pe un piedestal, îl înalţă mai presus de cuvinte. Apoi se uită la mine şi se aşteaptă să fiu la fel. Dar eu, fără sufletul meu lângă mine, în mine, mă poticnesc şi de multe ori cad, însă atunci când cad, o fac de la înălţimea sufletului meu... şi căderea e mult mai mare.

Sufletul meu e aşezat mai presus de îngeri iar eu sunt un biet muritor, un om supus greşelii, ce de zece ori cade şi de zece ori se ridică. Ştii de ce??? Fiindcă sufletul meu este acolo de fiecare dată să mă ridice, să mă ierte fără să cer iertare şi să mă ajute să merg mai departe...

Atunci, privesc în ochii sufletului meu, şi Te văd pe Tine Doamne, căci Tu, din înălţimea Majestăţii Tale, ai ales să locuieşi în sufletul meu de copil

Şi plâng... plâng lacrimi de bucurie şi... Îţi mulţumesc pentru sufletul meu... Îţi mulţumesc pentru că exişti!