text Devotionale

Suferinta ca act al inchinarii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

SUFERINȚA CA ACT AL ÎNCHINĂRII

"... Domnul a dat, și Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului!"
Iov 1:21

Pe pământul acesta viața este scurtă și plină de necazuri. Dacă o raportăm la veșnicie, chiar așa este. Doar dincolo de nori și soare, viața este fără sfârșit și abundă de bucurii, aici jos... . dureri, necazuri, ură, patimă, neajunsuri, despărțiri, acuzații, frică, șantaj și curse, lacrimi și întrebări, etc. Uneori, parcă am vrea să evadăm, să ne ducem de aici, să apucăm universul dacă am putea, dar nu putem! Dumnezeu ne-a legat de glie atâta timp cât vrea El. Să știți că vom fi aici, pe pământ, în această vale a plângerii, până când ne ia El! Bine, bine, dar ce facem cu cele de mai sus, cu alea rele? Le lăsăm așa, dar le folosim ca mijloace de închinare. La asta ne inspiră și Iov.

Nu-i ușor lucru să te închini lui Dumnezeu prin necazurile vieții, dar este extrem de folositor. Nu-i simplu, dar e necesar. N-avem înclinație pentru aceasta, dar trebuie.

Atunci și acolo, în necaz, să nu păcătuiești cu limba, să nu gândești rău, să nu ridici întrebări nebune, să nu te lași ispitit de posibilele sfaturi neînțelepte ale partenerului de viață, ci să binecuvântezi, să mulțumești, să cânți și să te rogi, să te închini în fața Aceluia care știe, vede și poate totul și la vremea potrivită vrea să-ți dea înapoi îndoit ce ți-a luat. Da, aici trebuie să ajungem.

Poate mai avem până la nivelul acesta de spiritualitate, dar tocmai aici vrea Dumnezeu să fim aduși. Odată ajunși aici, e foarte aproape cerul, răsplata eternă, Paradisul cu Dumnezeu.

Așadar, de vom fi încercați prin suferință, să ne închinăm lui Dumnezeu. Să nu întoarcem rău pentru rău, să nu blestemăm când suntem deposedați, să nu ne lăsăm ademeniți de explicațiile oamenilor la cauza suferinței, să nu păcătuim cu limba, să nu ne lepădăm de Dumnezeu!

Dragi prieteni și frați în Hristos, închinați-vă lui Dumnezeu chiar și în necazuri. Ce realizare, să faci din Valea Plângerii Muntele Închinării! ! !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>