Suferinta ca act al inchinarii

"...Domnul a dat, și Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului !"

Pe pământul acesta viata este scurta și plina de necazuri. Dacă o raportam la veșnicie, chiar asa este. Doar dincolo de nori și soare, viata este fără sfârșit si abunda de bucurii, aici jos.... dureri, necazuri, ura, patima, neajunsuri, despărțiri, acuzații, frica, șantaj și curse, lacrimi și întrebări, etc. Uneori, parca am vrea sa evadam, sa ne ducem de aici, sa apucam universul dacă am putea, dar nu putem ! Dumnezeu ne-a legat de glie atâta timp cât vrea El. Sa știți ca vom fi aici, pe pământ, în aceasta vale a plângerii, pana când ne ia El ! Bine, bine, dar ce facem cu cele de mai sus, cu alea rele ? Le lăsăm asa, dar le folosim ca mijloace de închinare . La asta ne inspira și Iov.
Nu-i ușor lucru sa te închini lui Dumnezeu prin necazurile vieții, dar este extrem de folositor. Nu-i simplu, dar e necesar. N-avem înclinație pentru aceasta, dar trebuie.
Atunci și acolo, în necaz, sa nu păcătuiești cu limba, sa nu gândești rău, sa nu ridici întrebări nebune, sa nu te lași ispitit de sfaturile neînțelepte ale partenerului de viata, ci sa binecuvintezei, sa multumesti, sa cânți și sa te rogi, sa te închini în fata Aceluia care știe, vede și poate totul și la vremea potrivita vrea să-ți dea înapoi îndoit ce ți-a luat. Da, aici trebuie sa ajungem.
Poate mai avem pana la nivelul acesta de spiritualitate, dar tocmai aici vrea Dumnezeu sa fim aduși. Odată ajunși aici, e foarte aproape cerul, răsplată eterna, Paradisul cu Dumnezeu.
Așadar, de vom fi încercați prin suferință, sa ne închinăm lui Dumnezeu. Sa nu întoarcem rău pentru rău, sa nu blestemam când suntem deposedati, sa nu ne lăsăm ademeniți de explicațiile oamenilor la cauza suferintei, sa nu păcătuim cu limba, sa nu ne lepădat de Dumnezeu !