text Devotionale

ȘTIINȚA RECUNOAȘTE PUTEREA RUGĂCIUNII (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

Astăzi vom împărtăși alte rezultate ale cercetărilor ce atestă puterea rugăciunii: 1) În urma unui studiu desfășurat de Universitatea din Michigan referitor la rugăciune și la implicarea în biserică, s-a descoperit că acestea reduc consumul emoțional cauzat de stresul financiar. 2) Un gerontolog respectat a raportat faptul că rugăciunea privată îmbunătățește starea generală a pacientului și îl poate face să se simtă mai puțin neliniștit. 3) Un studiu național al sănătății copilului confirmă realitatea că majoritatea copiilor care sunt implicați în biserică au așteptări educaționale mai înalte și se descurcă mai bine la matematică și la citire. Iar copiii care s-au dus la biserică măcar o dată pe lună sunt mai puțin predispuși să repete anul școlar. 4) Revista „Servicii Psihiatrice” citează mai multe studii prin care arată cum convingerile creștine pozitive joacă un rol important în recuperarea persoanelor care au consumat alcool și/sau droguri și reduc masiv rata recidivării. 5) Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Yale au realizat un studiu pe 2000 de persoane peste 65 de ani, și au descoperit că cei care frecventează biserica sunt mai puțin predispuși să-și piardă facultățile mentale la vârste înaintate, inclusiv în anii ulteriori. 6) Mânia produce stres și îți crește tensiunea arterială. Studiile de la Universitatea de Stat din Ohio confirmă faptul că rugăciunea pentru persoana pe care ești furios îți poate calma mânia și poate determina emoții pozitive, cum ar fi compasiunea. Și că de fapt rugăciunea îmbunătățește starea de sănătate în ansamblul ei! 7) Revista trimestrială de sociologie „Sociological Quarterly” raportează faptul că adolescenții care găsesc și apreciază semnificația și importanța credinței au relații mai bune cu părinții, fapt care duce la o experiență mai favorabilă pentru întreaga familie. Sper că v-am dat indicii care să vă ajute să eliminați orice îndoială cu privire la rugăciune, așadar – propuneți-vă să practicați regulat rugăciunea!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>