Starea de har

   Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noastre, caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce  biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Insa nadejdea aceasta nu inseala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata  in inimile noastre  prin Duhul Sfant care ne-a fost dat. Romani 5:1-5.

   Avem pace cu Dumnezeu, s-a decretat o stare de pace cu Dumnezeu, iar aceasta pace cu Dumnezeu este o stare de har.  Osanda, care ne-ar fi tinut  in bataia nuielei lui Dumnezeu, a fost pironita pe cruce, iar prin credinta in Isus Hristos, suntem socotiti  neprihaniti. Aceasta stare de har a deschis un drum nou roadelor Duhului Sfant. Si prima roada care incepe ca sa creasca este bucuria. Bucuria noastra nu este tot una cu bucuria manifestata de Duhul Sfant. Bucuria fireasca nu este tot una cu bucuria omului duhovnicesc. Bucuria omului duhovnicesc este testata in cele mai grele conditii, si ea totusi, ramane, nu dispare. Dar mai intai, aceasta bucurie, este activata de intelegerea starii de har in care am intrat. Apoi, bucuria  este indreptata incet, incet, inspre trepte de urcare. Ne bucuram chiar  si in necazuri. Acest fel de bucurie este dumnezeiesc. Firea pamanteasca nu se bucura in necazul ei, ci se bucura de necazul altuia. Omul duhovnicesc  nu se bucura de necazurile altuia, sau cand necazul a venit peste cineva, ci se bucura atunci cind el trece prin necazuri. Dar, de ce se bucura? De ce te bucuri in necazurile tale, tu, omule duhovnicesc? Bucuria in necazuri este semnul ca acolo va avea loc o nastere, un alt rod al Duhului Sfant, va iesi la lumina, va incolti, va creste, si se va desavarsi. Iar acest rod este rabdarea. Ne bucuram in necazuri pentru ca stim ca necazul aduce rabdarea. Acest lucru de nedorit, acest lucru de evitat, acest lucru care marcheaza si schimba destine, necazul, este doar o cheie care deschide un drum nou, drumul rabdarii. Si, nu am putea avea rabdare daca mai intai bucuria Duhului Sfant nu ar fi fost deja instalata in noi. Iata de ce, primii crestini au suferit necazurile si martirajul asupra lor, pentru ca pentru ei, necazul nu era durere, ci era  aducator de rabdare, iar rabdarea era intarita de bucuria Duhului Sfant. Starea de har, pacea cu Dumnezeu, nu poate fi inteleasa decat de acela care a fost iertat, si care stie sa ierte, de cel care a fost iubit si stie sa iubeasca. Rabdarea aduce biruinta in incercare. Cine poate cunoaste marimea unei incercari? Cat de mare ai vrea sa fie biruinta ta? Pentru o biruinta mare, trebuie sa ai o rabdare mare, ba chiar o indelunga rabdare. Nadejdea nici macar nu si-a facut inca aparitia in mijlocul incercarii, pentru ca nadejdea nu este o stare pentru lucrurile firesti, ci pentru cele duhovnicesti. Doar biruinta aceasta, doar biruind astfel, poti avea parte de o nedejde vie. Nadejde vie, o nadejde care vine dintr-o inima bucuroasa, incercata, rabdatoare. Abia dupa ce, cele dintai roade au aparut, bucuria si rabdarea, apare si dragostea. Dragostea cea turnata in inima prin Duhul Sfant care ne-a fost dat. O, cat de important este sa avem parte de botezul cu Duhul Sfant. Cate lucruri ne lipsesc fara prezenta vie a Duhului Sfant in noi! Dragostea lui Dumnezeu cea jertfitoare nu ar intra niciodata in noi, daca Duhul Sfant nu ar fi in noi.

   O, ce mare stare de har traim, sa avem noi pace cu Dumnezeu, si sa avem noi dragostea lui Dumnezeu in inimile noastre. Ce fel de inima ai tu... si eu? Ce fel de rabdare avem noi? Ce fel de bucurie avem noi? Realizam noi, ca  lui Isus Hristos Îi datoram totul? El este Acela care  ne-a iertat toata  datoria, ne-a spalat de pacate, ne-a adus pacea, ne-a semanat bucuria in inimi, ne intareste prin rabdare, si ne izbaveste prin dragoste.