text Devotionale

SMEREȘTE-TE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Domnul Isus a spus această istorie: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) S-ar putea să pari cea mai evlavioasă persoană din biserică, și totuși să ai o inimă plină de mândrie. Și partea cea mai rea este când nici măcar nu-ți dai seama de asta. De exemplu, când îți asumi toate meritele pentru lucrurile pe care Dumnezeu ți-a dat posibilitatea să le realizezi ori să le dobândești, asta este mândrie. Când te compari cu alții, asta este mândrie. Când crezi că poți face voia lui Dumnezeu fără puterea lui Dumnezeu, asta este mândrie. Când excluzi persoanele care nu se încadrează în grupul tău de colegi sau în cercul tău social, asta este mândrie. Și acest lucru te va costa, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). Așadar, dacă vrei să ai trecere la Dumnezeu, și să umbli în voia Lui – smerește-te înaintea Lui!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>