Slujirea – Matei 20: 26-27

„... Ci oricine va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru: și orcine va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie rob.” (Matei 20:26-27)

„Nici-o misiune nu este mai nobilă ca aceea de a-ți sluji aproapele, de a-l ajuta să reușească în viață.” (Alan Loy McGinnis, scriitor american) // „Scopul educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească independent și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor.” (Albert Einstein, fizician german) // „Dacă veți sluji unui stăpân nerecunoscător, slujiți-l și mai bine. Faceți-vi-l doar pe Dumnezeu. Fiecare faptă își are răsplata sa. Cu cât răsplata întârzie mai mult, cu atât mai bine; dobânda compusă la dobândă este rata și folosul acestui fond.” (Ralph Waldo Emerson, scriitor american)

O veche fabulă plină de adevăr spune că Abuben Adhem, un arab, a visat un vis. A văzut un înger scriind într-o carte: „Ce scri tu acolo?” l-a întrebat. Îngerul i-a răspuns: „Numele acelora care îl iubesc pe Domnul”. „E și numele meu acolo?” a întrebat Abu. „Nu”, a răspuns îngerul. „Atunci”, s-a rugat umil Abu, „dacă nu sunt socotit printre cei ce-L iubesc pe Domnul, scrie-mi numele printre cei care-l iubesc pe aproapele lor”. În noaptea următoare, îngerul i-a reapărut în vis și i-a arătat lui Abu cartea de aur, și iată că, spre marea lui mângăiere, numele lui era scris printre aceia care-L iubesc cel mai mult pe Domnul Isus.

Erau în Camera de sus, Domnul și ucenii Săi, pregătiți să mănânce Paștele. Toate erau la locul lor: mielul, azimile, ierburile amare. Un singur lucru lipsea, robul care să spele picioarele. Care din ei să se plece? Nici unul nu era suficient de umil să apuce ștergarul și ligheanul. Ucenicii erau preocupați care să fie mai mare între ei, ... Biblia spune: „Între apostoli s-a iscat o ceartă, ca să știe care dintre ei avea să fie socotit cel mai mare” (Luca 22:24) Dar iată; surpriză! Fiul lui Dumnezeu se scoală dela masă, apucă ștergarul, lighianul, și începe să spele picioarele ucenicilor. Petru protestează: „Doamne, tu să-mi speli mie picioarele? Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”. Petru i-a zis: „Doamne, nu numai picioarele, dar și mâinile și capul!” După ce a terminat Domnul de spălat i-a întrebat; „Înțelegeți voi ce v-am făcut? Voi mă numiți „Învățătorul și Domnul” și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu.” (Ioan 13:1-17)

„... Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu? ...

„... Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!” (Stergarul, Costache Ioanid)