text Devotionale

Slava Domnului (22)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Slava Domnului (22)

Doi „domni”: Dumnezeu și satan și două origini și două vieți și două slăvi și două împărății și destinații, cu Dumnezeul cerului, ori cu dumnezeul veacului acestuia. Unul trebuie crezut, celuilalt să faci, ca să ajungi la Dumnezeul adevărat, pe baza a ceea ce ai făcut tu. Și asta-i înșelătoria înșelătorului. Satan își cunoaște identitatea, știe ce-i urmează, știe ce i s-a întâmplat la Cruce, știe că nu are cap, capul i-a fost zdrobit, dar dă târcoale, se târăște, umblă teleleu, nu poate judeca și iniția se slujește de minciună, înșelătorie, vrăjitorie și de omul care nu are relație cu Hristos Domnul nostru. E bătrân a învățat din experiențele câștigate cu omul adamic de-a lungul miilor de ani. Judecata lui a fost făcută la Cruce, dar până mai are adepți adamici, care-l resping pe Adevăratul Mesia, mai dă târcoale. Ai lui, îi joacă în strună oricând, cum cântă el. Problema lui este, să ne înșele pe noi ca „fii ai lui Dumnezeu”, când nu ne cunoaștem adevărata identitate în Hristos și ce avem prin jertfa Crucii Lui. Ce ne-a promis și ce ne-a dat deja, pentru o viață de biruință pe pământ. Sufletul nostru trebuie învățat, cum să curețe prin înnoirea minții, cu Adevărul, toate rămășițele adamice din grădinuța sufletului nostru, prin Duhul, care este în duhul nostru născut din nou, pentru ca Viața din Duh să umple și sufletul și trupul nostru, de Slava Domnului Isus Hristos. Ne rugăm Domnului, ca să putem pricepe care-I Originea noastră ca „fii” a Săi, care-i Viața Lui, Slava Lui, Împărăția Lui în noi și pentru noi și care-i destinația la care alergăm?

Prin Slava Domnului, care este Isus Hristos, putem să ne descoperim fiecare „locul” unde suntem în această călătorie și cum putem să ne păstrăm viața de fiecare zi în acest „loc” glorios, al Slavei Domnului și cum să înțelegem clar Slava cui o arătăm, o purtăm, o evidențiem și care slavă se vede în mine și în tine în umblarea și trăirea zilnică în lumea DIN care -nu- facem parte, ci doar trăim în ea. Isus a zis: Ioan 17:16. „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” Efeseni 2:6. „El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună, în locurile cerești, în Hristos Isus.” Deci scurt și la subiect: Din acest ”loc” nu se poate vedea altă Slavă, decât „Slava Lui, Slava Domnului Isus Hristos, în umblare, în trăire și în slujire. Orice Slavă, oricând văzută este Slava Lui, pentru că eu și cu tine suntem în El și El în noi, purtând Slava Lui. Ioan 14:19-20.

Când zisa Slavă a Domnului este sub vălul religiei, frumos înfășurată în slugirii elegante, care de care mai pline de înțelepciunea omului, „ca să fie”, cum nu este altul și altele… Ce slavă este aceasta? Slava omului. Care-I sursa? Răspunde-ți voi! …. . Ne putem identifica fiecare „locul”, atunci când suntem sinceri cu noi înșine și să ne oprim, cu punct și de la început, onorând „Slava Domnului Isus Hristos”, smerindu-ne sub mâna tare a Celui care S-a smerit până la moarte și încă moarte de Cruce, ca și noi să murim față de -slava- omenească, înălțați, smeriți fiind la dreapta Tatălui cu Hristos în locurile cerești. Amin! (Va urma)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>