text Devotionale

Slava Domnului (11)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Slava Domnului (11)

Această rugăciune nu se împlinește în viața noastră, numai „în Slava Lui”. Efeseni 1:17-23. „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18. și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți 19. și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20. pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, 21. mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22. El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, 23. care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.”

Unde este Biserica lui Hristos Domnul nostru? În Slavă! Cine a primit-o în Slavă? Tatăl Slavei, Tatăl Domnului Isus Hristos și marea binecuvântare a mea și a ta, că dorește să fie și Tatăl nostru și dacă acum Tatăl Slavei, este și Tatăl nostru în Hristos Domnul, ce înseamnă? Înseamnă că eu și cu tine suntem în Slava Tatălui, în Hristos. Avem un suflet și trăim aici pe pământ într-un trup de carne, însă duhul nostru este în Slavă cu Hristos în locurile cerești, la dreapta Tatălui Slavei. Și acum Pavel se roagă: „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui.” Interesant și glorios totodată. Ca să ajungi să-L cunoști pe Tatăl Slavei, pe Domnul Slavei și Duhul Slavei, nu ai cum ajunge, decât prin Duhul de înțelepciune și Duhul de descoperire, care sunt Lumina Domnului și Slava Lui. Cu înțelepciunea omului firesc te sperie ce descoperi, știi ce? Direcția despărțirii de Dumnnezeu, veșnicia dar nu cu Domnul, ci cu celălalt domn, a veacului acesta, care l-a orbit pe Adam, cu înțelepciunea lui. În această frază: „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui.”-este implicat Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl hotărăște lucrurile, Fiul le descopere, le aduce, iar Duhul le aplică în noi și pentru noi, pentru că Duhul Sfânt este Cel ce de la „nașterea din nou” locuiește în noi. Trupul nostru este Templul unde Duhul locuiește astăzi pe pământ. Duhul Sfânt nu umblă hai hui prin lume, nu silește pe nimeni să-L primească, ci unde este primit, acceptat, El prin Duhurile Lui, vine și rezolvă orice situație. Și ceea ce El descopere pentru noi acum, este, Domnul Isus Hristos și relația Lui cu Tatăl și relația noastră cu El, în Hristos, prin Duhul Sfânt. Isaia 1:2. și alte duhurii Vii, fiindcă în Împărăția lui Hristos, nici un duh mort ne există. Tot ce există este Viu, Viață. Amin! (va urma)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>