text Devotionale

Sinceritatea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

La o casierie a unui magazin, înaintea mea stătea o doamnă, care în mod conştient a ascuns căteva lucruri ducând astfel acasă o parte din marfă, fără să o plătească.

Desigur, magazinul va trece marfa furată în contul pierderi.

Dar cineva a văzut ce a făcut femeia şi a înregistrat totul.

Este Dumnezeu, pentru care un furt dintr-un magazin este tot furt. Cu siguranţă, doamna va rămâne surprinsă, când i se va pune realitatea în faţă, nu prin directorul magazinului, ci de către Însuşă Dumnezeu.

Într-o zi, El va deschide cărţile şi, conform dreptăţii Lui, îi va trage la răspundere pe toţi oamenii.

Deseori, sinceritatea este privită ca naivitate.

Dar Dumnezeu nu s-a schimbat.

El ia cunoştinţă de nesinceritatea şi minciuna înfăptuită în stil mare de oameni.

Dumnezeu va aduce totul la lumină.

Nu trebuie să ne gândim numai la judecata viitoare, ci să încercăm ca orice nesinceritate din viaţa noastră să o ordonăm în faţa Lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Numai cine are o conştiinţă curată în faţa Lui Dumnezeu este fericit.

Singuri nu putem face nimic. De aceea Mântuitorul ne cheamă  "Veniţi la Mine!".

Numai El ne poate da o altă fire, o natură nouă, sfântă, care trăieşte în adevăr şi sinceritate.

 

"...Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El"  1 Samuel 2.3

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>