„...și dracii cred și se înfioară”.

Cu toții știm că suntem mântuiti prin credință (Efes. 2/8)

Însă credința fără fapte nu are nici o valoare (este moartă). Așa că Petru a fost nevoit să scrie:

„Să uniți cu credința fapta... ”

Și dacă tot vorbim de credință este bine să ținem cont de îndemnul apostolului Pavel:

„... pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință.” Există o credință adevărată și mai multe false.

Mesajul adresat corintenilor conține cuvinte de avertizare: „... dacă țineți Evanghelia așa cum v-am propovăduit-o altfel degeaba ați crezut”. „O credință degeaba” care nu folosește la nimic... O altă credință tot atât de falsă este și „credința dracilor” care este generată de anumite stări extreme de moment prin care trece cineva.

Iacov scrie în acest sens: „Și dracii cred și se înfioară” (Iacov 2/19b) L-au recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu: „Ce avem noi a face cu Tine Fiul lui Dumnezeu”?

Și au preferat să stea în adâncul mării decât în adâncul iadului.

Nu este surprinzător să întâlnești la tot pasul oameni care se înfioară când aud tunete, fulgere, trăsnete sau chiar la auzul unor vești rele, căutând un „refugiu” și implorând numele „domnului” pentru ajutor.

Această teamă aparent sfântă este doar pe moment până la potolirea „furtunii”, după care se revine la rutina de fiecare zi.

În călătoria lui Iacov spre Haran a avut ocazia sa-l întâlnească pe Dumnezeu. I-a fost frică și a zis: „Cât de înfricoșat este locul acesta.” De teamă a făcut juruințe de care nu și-a mai amintit timp de 20 de ani. Juruințe făcute la strâmtorare - scrie psalmistul.

(Era încă tânăr. Totdeauna a respins Evanghelia. Medicii l-au diagnosticat cu o boală incurabilă. Era una din miile de victime ale tutunului și alcoolului. Când se găsea pe ultimii 10 metri din viață a chemat un pastor să fie botezat. Botez instant în regim de urgență. Nu știa ce este botezul, doar își imagina că este „puntea de legătură” peste prăpastia dintre rai și iad (Luca 16/26) La botez a fost întrebat: „Crezi?” „Da, cred.” Dar cine nu crede? Cel puțin la modul declarativ aproape toți oamenii.)

Noi explicăm folosind cuvântul Evangheliei fragmentat: „Cine va crede și se va boteza v-a fi mântuit” Dar dacă s-ar boteza un drac ar fi și el mântuit? Domnul Isus a spus ucenicilor: „Unul din voi este un drac”. Și dracii cred...

Iacov întreabă: Poate credința aceasta (formală) să-l mântuiască? Cine știe răspunsul?

O credință care devine activă când te găsești „între nicovală și ciocan”. În resursa „Astăzi”, autorul scrie o maximă: „Pocăința pe patul morții înseamnă să arzi lumânarea vieții în slujba diavolului, iar fumul să-l sufle în ochii lui Dumnezeu”. E posibil să fie adevărat...

Noi însă ne justificăm: Tâlharul s-a pocăit în ultimul moment.

Prietene.

Dacă vei lua ca model convertirea tâlharului din ultimele clipe de viață deoarece n-a avut vreme să se pocăiască (și poate nici n-a auzit de ea) ești în mare pericol. Diferența dintre noi și el este mare.

Apocalipsa 2/21: „I-am dat vreme să se pocăiască”. (și nouă la fel) Dar cu împietrirea inimii tale care nu vrea să se pocăiască, și tot amână, îți aduni o comoară de mânie...

Atunci când oamenii ajung pe marginea gropii „credința” devine activă și își arată toată disponibilitatea de a-l sluji pe Dumnezeu.

Crainicul lui Dumnezeu striga pe străzile cetății Ninive:

„Încă 40 de zile și cetatea Ninive va fi nimicită”.

Moartea avea interdicție de a intra în Ninive doar 40 de zile: „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu - iar împăratul a decretat stare de urgență națională: pocăință însoțită de post și întoarcere către Dumnezeu.

Întrebarea decurge de la sine:

Cum s-au pocăit Ninivenii, din dragoste sau cuprinși de înfiorare și spaimele morții? .

Logic: Au crezut, s-au înfiorat, apoi s-au „pocăit”.

Numai că o asemenea pocăință forțată de împrejuriri are un caracter temporar.

Așa a fost pocăința Ninivenilor - de scurtă durată.

„Furtuna a trecut, liniștea s-a așternut din nou” iar Ninive s-a întors la „faptele dintâi”. Dumnezeu însă nu se lasă să fie batjocorit așa că El s-a întors din hotărârea Lui și conform cărții Naum - Ninive a fost nimicită.

O credință temporară promovată de sămânța (care este Cuvântul lui Dumnezeu) dar dacă ea cade pe stâncă - încolțește și ține până la o vreme.

Doar până la o vreme...

Cel mai rău împărat a lui Israel - Ahab, a primit cuvintele lui Dumnezeu din gura proorocului Ilie pe care le-a crezut: „Voi aduce nenorocire peste tine și te voi mătura... ”

Ahab a luat măsuri urgente: „și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe trup, postea, se culca cu sacul acela și mergea încet.”

Să presupunem că toate canalele media transmiteau imagini cu cel mai smerit om al planetei „Până și cerul a fost „mișcat” de viclenia acestui împărat. Un om care s-a pocăit pentru 24 ore.

Proorocul Maleahi explică: Ei ispitesc (păcălesc) pe Dumnezeu și scapă.

Dar nu la nesfârșit.

Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamana omul aceea va și secera.

Adevărata credință se găsește în inima sfinților și a fost dată odată pentru totdeauna. (Iuda 3)

Te îndemn: Fii și tu unul din ei...