Scutul credinţei (2)

Efeseni 6:16. "Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău."

1Petru 5:8- 9a. "Fiţi treji şi vegheaţi!! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă."

Deci, luaţi scutul credinţei şi împotriviţi-vă celui rău, "tari în credinţă." Acum, ce este credinţa, şi care este credinţa care dă aceste rezultate, fiindcă sunt atâtea credinţe astăzi şi fiecare zice "credinţa mea este cea adevărată." Unii zic: 'credinţa mea este de 2000 de ani', alţii nu (!!); noi ne botezăm în apă la maturitate şi noi avem credinţa adevărată, alţii: 'noi suntem botezaţi cu Duhul Sfânt iar voi nu, deci noi deţinem adevărul', alţii... În felul acesta defineşte şi dexul, "credinţa": Faptul de a crede în adevărul unui lucru: convingere, certitudine, siguranţă. Putem dar vedea că oamenii au credinţe diferite, datorită convingerilor fiecăruia. Cel rău nu este supărat când oamenii cred în Dumnezeu, dar trăiesc după îndemnurile firii şi cred minciunile lui. Dar pe oricine vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, el vrea să-l oprească să înainteze în credinţa lui Isus.

Oricine doreşte să crească (în credinţă şi cunoştinţă de Dumnezeu!), El se descoperă. Aşa a fost cu luteranii, când au descoperit că, mântuirea nu este prin fapte, ci prin credinţă. Luther era omul care dorea mai mult, vroia să ştie sigur, că este mântuit, făcea fapte, se trudea şi nu reuşea. Dumnezeu i s-a descoperit şi a fost o victorie, dar apoi s-a oprit la atât. Alţii au dorit mai mult şi au găsit că omul mântuit, trebuie să fie botezat în apă, alţii vroiau şi mai mult, vroiau botezul cu Duh Sfânt, alţi vroiau alte credinţe tot cu Isus, numai... să fie credinţa noastră. Toţi vorbeau şi credeau în Dumnezeu, în jertfa Domnului Isus, că omul este mântuit prin har, prin credinţă, dar trăirea şi mărturisirea lor era şi păcat că încă mai este, prin fapte. Aşa că, credincioşii, reuşind să se separe în partide, au început să pună mai mult bazele pe "credinţa noastră" astfel că noii convertiţi care se alăturau, au ajuns, să audă despre credinţa lui Isus mai mult la botezul lor, mărturisind apoi tradiţiile bisericii unde se ataşau şi regulile oamenilor, osândind pe alţii care aveau alte tradiţii şi spunând: "Credinţa noastră este cea adevărată."

Astfel că, vorbind despre credinţa în Isus şi trăind în "credinţa noastră" armătura lui Dumnezeu a rămas undeva, la cineva, pentru cineva, iar noi suntem năpădiţi de păcat în fiecare zi, bolnavi, robiţi de patimi, stresaţi, îngrijoraţi, mărturisindu-ne neputinţele şi bolile la fel ca lumea care ne înconjoară. Scutul "credinţei noastre" nu este eficient, în faţa uneltirilor şi atacurilor celui rău. Săgeţile arzătoare ale celui rău, rănesc, lovesc şi distrug pentru că, credinţa noastră 'x.; y.; z.;' păleşte în faţa potrivnicului, care urlă ca un leu şi ne sperie, deşi el nu este un leu, numai îl imită pe leu. El a fost învins la cruce.

Doamne, Tatăl nostru, dorim să avem "scutul credinţei" bine înţeles şi descoperit în mintea noastră, după cum este şi în duhul nostru, pentru ca trupul şi sufletul să ne fie păzite de săgeţile arzătoare ale celui rău. În Numele Domnului Isus.