text Devotionale

Scutul credinței.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tinerii Eben-Ezer Castellón
Scutul este o armă defensivă din metal sau alt material cu care luptătorii din antichitate își apărau corpul de lovituri. Pe lângă armele de atac cu care ostașul lupta împotriva inamicului, avea și el nevoie să se apere de loviturile adversarului. Tot așa și noi, credincioșii, avem o luptă de dus; nu împotriva oamenilor ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac și împotriva duhurilor răutății, și Domnul ne cere că să ne înarmăm cu scutul credinței ca să putem ține piept în această luptă înverșunată. Pentru a înțelege acest fel de luptă, astăzi avem prilejul să privim împreună la următorul pasaj care se află în: 1 Ioan 5:1-7 1. Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. 2. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. 3. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele, 4. pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. 5. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6. El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. 7. (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.) Pasajul nostru începe așa: "Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu". Trăim într-o societate așa zis creștină, unde aparent toți cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat și apoi a murit pe cruce. Dar aș dori să vedem la ce fel de credință se referă Sfânta Scriptură. Dumnezeu ne cere o formă de credință activă: "De aceea dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta" (2 Petru 1:5)."... credința dacă n-are fapte este moartă în ea însăși" (Iacov 2:17). Din aceste versete putem înțelege că faptele sunt exprimarea credinței noastre, de aceea Cuvântul Domnului ne spune "Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră" (Matei 3:8). Odată ce credința noastră trece de la forma pasivă la forma activă, de la o simplă afirmație la o trăire adevărată, Cuvântul Domnului ne spune că noi suntem născuți din Dumnezeu, nu din voia firii noastre, și că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. Când noi afirmăm credința în Dumnezeu ca fiind Fiul lui Dumnezeu, trebuie să ne răstignim vechiul nostru Eu și să spunem ce a spus apostolul Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine" (Galateni 2:20). Dacă dobândim o asemenea credință vie, Cuvântul Domnului ne spune că, cu acest scut al credinței vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Te întreb ostașule: ești tu un luptător care biruiește lumea prin credință? În versetul 3 din pasajul nostru observăm că dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Deci daca unim cu credința noastră fapta, avem promisiunea că sufletul nostru este pe stâncă, și atunci când v-a veni furtuna în viața noastră v-om rămâne în picioare și "... nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru." De aceea este bine să ne întrebăm: sunt un credincios care păzește poruncile Domnului? De-a lungul prelegerii am observat importanța echipării noastre cu acest scut al credinței cu care putem stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. De aceea stimate ascultător, te rog in această zi să fii dispus să te pleci pe genunchi în odăița ta și să rogi ca Domnul să îți dea putere să biruiești lumea prin credință.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>