text Devotionale

Scripturile și Evanghelia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Romani 1:1-3.”Pavel rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru!”

Evanghelia lui Dumnezeu nu este aceeași cu Sfintele Scripturi și nici Sfintele Scripturi nu sunt Evanghelia LUI. Evanghelia lui Dumnezeu a fost făgăduită prin proroci în Sfintele Scripturi cu mult înainte. În Evanghelie ne este descoperit Fiul lui Dumnezeu, care la împlinirea vremi S-a întrupat și S-a născut din sămânța lui David, după trup, iar în ce privește duhul sfințeniei, Isus a fost dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morți. Când zicem ”Evanghelia” nu zicem Scriptura ori Biblia unde a fost promisă mai înainte prin proroci Evanghelia, pentru atunci la împlinirea vremi când Isus a venit să-Și împlinească mandatul LUI pentru salvarea și aducerea la adevărul lui Dumnezeu omul pierdut, ca să-și cunoască cu adevărat Creatorul lui și să intre în destinul care Dumnezeu l-a dorit pentru fiecare din noi, destin în care omul intră prin ”nașterea din nou” pentru a fi o ”făptură nouă”, în stare să arate direcția vieți lui Isus Hristos și a Împărăției LUI și semenilor lor, până la marginile pământului, pentru alergarea care ne stă înainte fiecăruia din noi, care am fost făcuți desăvârșiți prin sângele LUI și vom ajunge desăvârșiți la sfârșitul călătoriei noastre. În Evanghelii, Matei, Marcu, Luca și Ioan era propovăduită Evanghelia Împărăției Lui, în contextul Legii, încă Mielul nu se sacrificase, nu avuse loc moartea și învierea LUi, păcatul nu fusese ispășit, Isus nu fusese făcut păcat, iar omul declarat neprihănit în meritul Lui. Deci ar fi bine Evangheliile să nu fie predicate ca set de reguli cum era atunci spuse, pentru că nimeni nu s-a putut sfinții prin puterea lui, nici înainte de Hristos nici în timpul când Domnul Isus era pe pământ, până când lucrarea de salvare a omului a fost împlinită la cruce. De exemplu, Fericirile, Isus le spunea încă sub ochelarii Legi, unde era cu neputință să fie împlinite de om, mai ales că EL a urcat nivelul atât de sus, că omul nu le-ar putea niciodată împlini cu o natură păcătoasă. El punea uciderea la fel cu mânia, a zice, a se uita. Matei 5:21-32. Dar singur Isus știa ce HAR trimite Tata, prin lucrarea rânduită din veșnicii pentru ca EL s-o împlinească la cruce și omul care o va crede să fie socotit NEPRIHĂNIT pe baza jertfei LUI. Pentru omul născut din Hristos la cruce, care crede Evanghelia LUI, poruncile care nimeni în afară de Hristos nu le-a împlinit, Fericirile și toată Scriptura care au fost date de Dumnezeu sunt pasiunea vieți lui, sunt dragostea lui în care se desfată în fiecare zi, împlinindu-le cu scumpătate și onoare, pentru că sunt în natura, în firea lui dumnezeiască scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima lui și puse în mintea lui de El. Evrei 8:10. Când citim Evangheliile, le citim prin contextul crucii și nu a literei, ca să înțelegem adevărul, pentru că litera omoară, dar, doar Duhul dă viață. Și Duhul Îl avem de la nașterea din nou. Evanghelia o primim, o mâncăm, o învățăm între cele două mari evenimente, moartea și învierea Domnului Isus. Aici am primit viața și viața veșnică, în Împărăția LUI, aducând toate lucrurile Scripturii, sub lumina crucii lui Isus. Când vom cunoaște CRUCEA și puterea ei, Evanghelia va fi înțeleasă și trăită fără reguli și tradiții, pentru că în Hristos toate lucrurile sunt ale noastre. 1 Corint. 3:21-22.

Mulțumim Tată pentru Evanghelia Ta descoperită nouă în Hristos, Fiul Tău preaiubit și pentru Duhul Sfânt care este cu noi și în noi, pentru a ne fi ghid și tot ce avem nevoie pentru biruința la care suntem chemați în Hristos Isus. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>