Scoala-te

"Domnul, cand a vazut-o, I s-a facut mila de ea si i-a zis: `Nu plange!" (Luca 7,13)

Mica cetate Nain este asezata pe un platou, chiar la marginea intinsei Campii a Isdraelonului. Cand Isus Si-a inceput cea de a doua calatorie in Galileea, mai multi oameni din Capernaum L-au urmat. Era, probabil, inceputul toamnei anului 29 d. Hr. Atunci, ca si acum, catre cetatea Nain era o singura cale de acces, pe o carare ingusta si stancoasa, care urca dinspre partea de rasarit. In timp ce grupul se apropia de cetate, o procesiune funerara iesea pe poarta cu mare jale. Conform obiceiului, sicriul ramanea deschis pentru ca toti sa-l vada pe cel mort. Mortul, era singurul fiu al mamei sale, iar ea era vaduva. Femeia intristata, ramasa singura, conducea la mormant singurul ei sprijin si singura ei mangaiere de pe pamant. `Domnul, cand a vazut-o, I s-a facut mila de ea`. In timp ce inainta fara sa vada nimic, plangand, neobservand prezenta Lui, El S-a apropiat de ea si i-a zis cu bunatate: `Nu plange!` Isus era pe cale de a-i schimba intristarea in bucurie, insa nu Si-a putut opri aceasta expresie de simpatie duioasa.
Isus nu primise nici o cerere rostita din partea femeii. Dar in compasiunea Sa fata de omenirea suferinda, Isus a raspuns rugaciunii nerostite, asa cum face adesea si pentru noi astazi. Isus S-a apropiat si S-a atins de racla, un semn ca cei ce o purtau sa se opreasca. Cu glas plin de autoritate, El rosteste cuvintele: `Tinerelule, scoala-ta iti spun !` Glasul acesta patrunde urechile mortului. Tanarul deschide ochii. Isus il ia de mana si il ridica. Privirea lui cade asupra celei care plansese langa el, mama lui. Multimea priveste in tacere, uluita.