SANTINELA RUGĂCIUNII DE LAUDĂ ŞI PREAMĂRIRE A DOMNULUI

1 Cron. 23.30-32... (Fiii lui Levi) aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite. Îngrijeau de Cortul întâlnirii, de Sfântul Locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.

Lauda şi mărirea aduse Domnului zilnic de către fiii lui Levi constituiau asemănarea perfectă dintre cer şi pământ, şi arăta scopul cu care l-a ales Dumnezeu pe Israel. Ca Răscumpărător al lui Israel din robia egipteană Dumnezeu merita întreaga slavă şi recunoştinţă. În Sabat şi în alte zile de sărbători, poruncite de Moise, israeliţii leviţi aveau datoria de onoare să-I aducă Domnului arderi de tot şi să se îngrijească cu maximă atenţie de Cortul întâlnirii unde se prezenta Dumnezeu să le vorbească conducătorilor. Oricând începeau o luptă împotriva duşmanului ei se prezentau aici ca să primească ordinele divine şi astfel biruinţa era asigurată. În toată Scriptura lauda şi închinarea formează atmosfera sfântă în care locuieşte Dumnezeu ca să-şi binecuvânteze moştenirea. Leviţii se îngrijeau şi de preoţi, fiii lui Aaron, şi îi ajutau în slujirea de la Templu, fără să râvnească la funcţia lor aşa cum au făcut răzvrătiţii Core, Datan şi Abiram în timpul lui Moise (Numeri 16). Când Iosafat, regele din Iuda, şi Ioram, fiul lui Ahab, din Samaria, luptau împotriva moabiţilor, conform cu 2 Regi 3, profetul Elisei a cerut celor doi conducători un cântăreţ cu harpa. „Şi pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.” (2 Regi 3.15) Dumnezeu a dat în ziua aceea o mare victorie armatei lui Iosafat şi Ioram. Într-o altă luptă a lui Iosafat, dar de data aceasta nu numai împotriva moabiţilor ci şi a amoniţilor şi a maoniţilor, după trezirea poporului la apelul unui proroc numit Iahaziel, au fost chemaţi nişte cântăreţi înaintea începerii luptei. „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cron. 20.22) Acest principiu sfânt al cântării de laudă este promovat şi în Noul Testament de către apostolul Pavel, în Romani 14.5-6: „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceeaşi gândire unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu un glas, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”