text Devotionale

Salut (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Salut (3)

2 Corinteni 13:14. „Harul Domnului Isus Hristos și dragostea Tatălui și împărtășirea Duhului Sfânt, să fie cu voi toți.

”Cele mai valoroase „salutări”! Am scris două devoționale, -Harul Domnului Isus și Dragostea Tatălui. Iar acum urmează, Împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu noi toți, Amin! Mă bucur pentru bogăția și adâncimea Harului, Dragostei și Împărtășirea Duhului Sfânt în viața noastră, atunci când suntem dornici să explorăm aceste adânci bogății, în care sunt descoperite atâtea comori, aduse de Domnul Isus la cruce. Și, o cât, nu am beneficiat de ele din cauza neștiinței în care mă ținea religia, sigur ea nu ar vrea nicicând să le descoperim noi, pentru că atunci slava de pe ea, vine pe Domnul Hristos, care ne descopere voia Lui și bogăția nepătrunsă a gloriei Lui. Când ajungi aici abandonezi rapid religia cu minciunile ei.

„Împărtășirea Sfântului Duh.” Dex. explică „împărtășirea” = împărtășirea a aceeași credință, a avea același punct de vedere, a fi în acord cu cineva, a fi părtaș cu cineva la ceva. Cred că știm fiecare din noi că, Duhul Sfânt este Dumnezeu și de la nașterea din nou, El, Duhul vine și locuiește în noi. Suntem Templul Duhului Sfânt. El Duhul și duhul nostru viu locuiesc în templul trupului nostru, Templul Său. Cât Har, câtă Dragoste, ca Duhul Sfânt și cu noi să avem, să împărtășim aceeași credință, credința lui Isus, unica valabilă pentru trăirea în Împărăția lui Hristos, acum, aici și-n veci. Prin Cuvântul lui Hristos, auzit, învățat și meditat, împărțim cu Duhul, același punct de vedere și noi stăm neclințiți în acord cu voia Lui, făcându-ne părtași la Dragostea și Harul Lui. Putem să ne rugăm și noi, minunata rugăciune din:

Efeseni 117-23. „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a supus totul și L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserica Sa, care este Trupul Lui, plinătatea Celui Care împlinește totul în toți.” ----- --- Aleluiaaa, duhul de înțelepciune, duhul de descoperire sunt gata să ne ajute să-L cunoaștem din Cuvântul Adevărului tot mai mult, pe Cel ce Tatăl L-a făcut Cap peste noi Biserica Lui și peste toate lucrurile prin care suntem în împărtășire cu Duhul Domnului care stă gata să ne revelze Viața lui Hristos în noi. Mulțumim Tată, Isuse și Duhule Sfânt, pentru împărtășirea Ta. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>