„ ...să ne îmbărbătăm laolaltă...”

Îmbărbătarea este un dar de la Domnul.

Pentru mustrare nu este nevoie de nici un dar. Oricine poate să o facă deoarece nu este nevoie de multă îndemânare. Dar pentru îmbărbătare este nevoie de înțelepciune, de milă, de bunătate și alte virtuții divine. . . Pavel îi îndeamnă pe toți cei ce au acest dar să-l pună în aplicare.

„Avem felurite daruri. . . cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare”. (Rom. 12/6, 8)

Aceasta înseamnă să te cobori alături de cel „căzut la marginea drumului ” și să-l ridici, să fii alături de cel deznădăjduit și să-l încurajezi, să-l vezi pe cel ce „stă la răscruce de drumuri” și să-l îndemni în direcția cea bună.

Am curajul să spun că orice creștin are nevoie de îmbărbătare, deoarece unii trec prin „pustia ispitirii”, alții prin „valea plângerii”, iar alții „coboară de la Ierusalim la Ierihon”. În aceste împrejurări este posibil ca moralul să scadă și să ajungă la „cota 0”. Ceea ce numim: decădere morală, viața fiind plină de urcușuri și coborâșuri.

Ilie se găsea pe muntele Carmel. La rugăciunea sa focul a coborât din cer. A fost omul care a reușit să facă cea mai mare revoluție spirituală și să întoarcă poporul cu fața spre Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat „astăzi”. A doua zi, Ilie era coborât în peștera pământului ascuns de frica Izabelei. Dumnezeu l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie? ” sau „Cum ai ajuns tu aici? ”. „Doamne am fost plin de râvnă. . . dar am rămas singur. ” Dumnezeu i-a spus: „. . . mai am 7. 000 de bărbați. ”

Oamenii mari au avut nevoie de încurajare și dacă ei au avut nevoie de ea, oare ce să spunem de noi atunci când „vânturile îndoielii” suflă din toate direcțiile?

În acest context apostolul Pavel scrie celor din Roma: „. . . să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru prin credința care o avem împreună, eu și voi. ” (Rom. 1/12)

Cu toții avem datoria să ne îmbărbătăm unii pe alții. Este posibil ca cineva să se justifice: Eu nu am darul îmbărbătării. E posibil să fie adevărat, dar printr-o simplă atitudine într-o relație cu ceilalți poți contribui la îmbărbătarea lor.

Când cineva spune o poezie în Biserică ascultă cu atenție și pe cât posibil cu zâmbetul pe buze. Când asculți mesajul Evangheliei nu arăta indiferență fată de el răscolind Biblia, privind pe geam, sau discutând cu cei de alături - pentru aceasta nefiind nevoie de un dar special. Ai posibilitatea ca la sfârșitul întâlnirii să-i spui câteva cuvinte de apreciere celui (sau celei) ce a cântat, dar poate nu s-a ridicat la nivelul altora. Nu disprețui începuturile slabe, ci mai degrabă încurajează-le. . .

(Un tânăr lipsit de experientă și sub presiunea emoțiilor a făcut o predică sub așteptări. A revenit în sală vizibil rușinat și întristat. La sfârșitul slujbei l-a întâmpinat o bătrână care i-a spus: „Tinere dacă ai ști cât de mult m-am zidit la predica ta. . . )

Un balon de oxigen, un impuls care îți dă aripi, o energie pozitivă care te propulsează înainte. Adevărate cuvinte care zidesc.

Din păcate sunt puțini cei care în situații dificile știu sa spună un cuvânt de bine, de apreciere. Când discuți cu unii atât pesimism promovează încât nu-ți mai rămâne nici o speranță de viață. Cu alții este altfel, depinde de temperamentul și caracterul fiecăruia, dar să nu uităm că fiecare avem nevoie de îmbărbătare. Este posibil ca „fitilul” din viața cuiva abia mai arde. Nu-l stinge. . . Suflă să se reaprindă. . . Nu-i greu să cazi. . . E greu să te ridici.

E nevoie ca cineva să te prindă de mână și să-ți spună: „Nu abandona”, „Hai ridică-te și mergi înainte” Dar pentru aceasta este nevoie de oameni ai încurajării.

Dacă membrii Bisericii s-ar încuraja cam tot așa cum suporterii își încurajează echipa favorită, rezultatele ar fi altele.

Biserica din Testalonic trecea prin diferite necazuri, așa că apostolul Pavel a fost nevoit să trimită un slujitor specializat pe domeniul îmbărbătării. În scrisorea sa, apostolul scrie acestei Biserici:

„. . . v-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. ” (1Tes. 3/2, 3)

De astfel de oameni este nevoie și-n ziua de astăzi.

Fii și tu unul din ei. . .