text Devotionale

Să-L cunosc pe EL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Viața de biruință a unui ”fiu” de Dumnezeu atârnă de cunoașterea lui Dumnezeu. Îl cunoști din auzite nu poți pretinde că-L cunoști. Îl poți cunoaște cu totul altfel, de cum Dumnezeu este. Îl cunoști din religie, Îl vei cunoaște cum ea ți-L-a descoperit după tradițiile fiecăreia. Orice religie va pune punctul pe om și nu pe Dumnezeu. Omul este ceea ce el face, omul este ceea ce el este și cum este, ca să-I placă lui Dumnezeu, pentru că El este pretențios, drept și mânios pe rău, te pedepsește când calci greșit, ca să te învețe și să fii mai bun…. Dar nu, Dumnezeu este cine zice EL că este și nu visăriile omului. Și ca să știi cine este El, nu-i destul să citești Vechiul Testament, unde El zice ”Eu sunt Cel ce sunt!” Acolo sigur Îl vei vedea pretențios, în dreptatea LUI mânios și pedepsind păcatul în om. Dar totuși toate aceste lucruri nu au putut împlini DREPTATEA lui Dumnezeu în om, fiindcă omul era mereu același, rău și bun și niciodată Dumnezeu nu a reușit să ajungă la o relație cu el, pentru că puterea relației era pe om și el nu satisfăcea niciodată voia lui Dumnezeu, dreptatea LUI și păcatul nu putea fi ispășit, blestemul luat și satan biruit, ci rămânea pe spatele omului, iar Dumnezeu sfânt și drept nu poate privi la păcat și la fărădelege. Așa că omul era despărțit total de Dumnezeu Creatorul lui și dorința lui Dumnezeu ca omul să-I poarte chipul LUI, nu era posibilă. Omul trebuia să-și ispășească vina și să plătească prețul păcatului lui. Trebiua ”OMUL”, el care a păcătuit, el să moară!

Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu? Dumnezeu S-a întrupat, S-a născut, I-au dat Numele Isus, a crescut, a făcut numai bine în jurul LUI, I-S-a răspuns cu ură, L-au omorât, apoi a înviat și S-a înălțat la cer. Astăzi este viu! Slavă LUI! În Evanghelii: Matei, Marcu, Luca și Ioan facem cunoștință cu El, Fiul omului, cel care avea acum dreptul să aducă omul căzut în păcat, într-o relație cu Creatorul său. El zice Ioan 14:9b.”Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Deci Tatăl și Fiul ”una” sunt. Cine L-a descoperit pe Fiul din Evangheliile Lui, L-a descoperit pe Dumnezeu, așa este Dumnezeu. Isus a venit mai întâi să ni-L descopere pe Tatăl și să-I arate adevărata lui față și dragostea LUI desăvârșită, în El și în Hristosul înviat.

Deci avem marea binecuvântare de a-L cunoaște pe Dumnezeu, prin Isus Hristos și crucea LUI, unde când hotărâm și dorim să-L cunoaștem pe EL, avem ocazia specială de a intra într-o relație de dragoste cu Dumnezeu, dreptatea și mânia LUI a fost satisfăcute la cruce, în Isus. OMUL ISUS, a făcut posibilă cunoașterea și intrarea omului în grația lui Dumnezeu, iar HRISTOSUL înviat, a înviat și omul nou, dându-I neprihănirea LUI și astfel Dumnezeu poate privi la om, prin Hristos și crucea LUI. Asta este ce urăște religia și satan. Dumnezeu a făcut posibil ca OMUL să fie sfințit prin Hristos și fără eforturile și faptele lui bune, care oricum cu toată truda lipsesc din viața lui, el fiind înșelat și comfuz și niciodată sigur de o relație cu Dumnezeu și o siguranță a mântuirii lui. Dar când OMUL ajunge la relație, la acest standard înalt a lui Dumnezeu, în Hristos, are ocazia să-L cunoască mai mult, mai mult și să stea în aceea relație până la sfârșit, tot pe baza cunoașteri Cuvântului LUI din Scripturi a harului și a susțineri Duhului Sfânt. Mulțumim Dumnezeule pentru dragostea TA, pentru noi!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>