text Devotionale

SĂ FIM PLINI DE ROD, CA ȘI CEILALȚI SĂ VADĂ!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20)

Când vorbim despre „rodul Duhului”, ne referim la nouă trăsături de caracter: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Aceste roduri nu sunt pentru a fi arătate, ci pentru a fi împărțite cu ceilalți; altfel, ele nu sunt mai mult decât niște fructe care nu au crescut deloc. Să zicem că te duci la piață, ca să cumperi legume proaspete. Vezi roșii, dovlecei, castraveți, mai multe feluri de ardei – tot ce-ți dorești să ai pe masă. Când începi să-ți alegi produsele, fermierul de la tarabă spune: „Îmi pare rău, produsele acestea nu sunt de vânzare. Mie îmi place să le cultiv și să mă uit la ele până se strică. Apoi le arunc…” Poftim?! Probabil până acum nu te-ai aflat într-o situație atât de absurdă, și sper să nici nu fi vreodată… Asta pentru că fermierii și cumpărătorii știu că legumele sunt pentru a fi consumate. Firește, îți place să le privești, însă folosul lor dat de Dumnezeu este ca oamenii să se hrănească cu ele, să-și potolească foamea într-un mod sănătos… Similar, dacă noi nu facem altceva decât să mergem la biserică și să predicăm despre rodire, s-o analizăm și să cuantificăm rodurile fiecăruia, suntem un eșec total. Nu este suficient să fii roditor, ceilalți trebuie să fie părtașii acestei rodiri, ca să fie binecuvântați și să fie atrași în Împărăția lui Dumnezeu. Pavel scrie că: „…noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Rodirea și împărtășirea rodurilor cu ceilalți sunt două fațete ale aceleiași monede.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>