text Devotionale

RUGĂCIUNEA UNUI LEPROS

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Mat. 8.1-4 Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, vreau, fii curăţit! ~&."_~ Şi îndată lepra lui a fost curăţită. Apoi i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te şi te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”

Rugăciunea acestui lepros a izvorât din credinţa că Isus este Mesia cel aşteptat de Israel. Ca lepros omul acela era o persoană necurată şi n-avea voie să se apropie de Isus şi nici de alţi oameni fără să calce prevederile Legii ceremoniale. Mai întâi el s-a închinat înaintea Domnului şi I-a cerut să-l vindece prin puterea Sa, cu condiţia ca Isus să fie de acord. Faptul că leprosul a fost vindecat înseamnă că dpdv istoric şi profetic Mesia a venit în Israel. Atât prin atingerea mâinii lui Isus cât şi prin cuvântul Lui vindecarea s-a făcut pe loc. Restricţia ulterioară pusă de Domnul Isus acestui lepros vindecat, prin credinţa lui în Mesia, are legătură cu respectarea Legii lui Moise prin care preotul respectiv trebuia să primească această mărturie că Mesia este prezent în poporul lui Dumnezeu şi leproşii se vindecă. O astfel de mărturie este în măsură să ne facă mulţumitori faţă de Dumnezeu care Îşi respectă promisiunile făcute lui Israel şi astfel să avem în continuare credinţa că Domnul Îşi va respecta Legământul cu Avraam, Isaac şi Iacov.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>