RUGĂCIUNEA SUTAŞULUI

Mat. 8.5-13 Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul Tău zace în casă paralizat şi se chinuieşte cumplit.” Isus i-a zis: „Am să vin să-l vindec.” „Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu; ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi vindecat. Căci şi eu sunt om sub stăpânire, am sub mine ostaşi şi zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!” şi-l face.” Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Apoi a zis sutaşului: „Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a vindecat chiar în ceasul acela.

Rugăciunea sutaşului, cu o credinţă mare, a smuls din gura Domnului Isus o apreciere uimitoare, care l-ar fi făcut gelos pe orice evreu: „... nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.” Noi ştim că afirmaţiile Domnului Isus sunt totdeauna ultra exacte, El nu laudă niciodată pe cineva ca să-l umfle de mândrie, de asemenea nici nu condamnă pe cineva fără să-i dea cel puţin o ultimă şansă de reabilitare. Sutaşul din Capernaum s-a apropiat de Isus cu umilinţă cuceritoare, nu cu trufia obişnuită a romanilor de atunci care erau stăpânii lumii, ca să-I ceară vindecarea robului său bolnav. Smerenia aceasta ne este de trebuinţă fiecăruia dintre noi atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu în problemele noastre. La sutaş însă nu este vorba de o smerenie prin care să-i impresioneze pe alţii din jurul lui, ci smerenia sutaşului străluceşte prin sinceritatea ei, prin cazul concret al acelui sclav doborât de boală şi de chinul cumplit în care se zbătea. Cât putea să valoreze un astfel de sclav bolnav pe piaţa muncii de atunci? Mai nimic, putem spune. Stăpânii de sclavi aveau nevoie de oameni sănătoşi la muncă. Domnul Isus îi promite că va veni numaidecât la el acasă pentru vindecare. Dar aici credinţa sutaşului mai urcă o treaptă spre cer, în spiritualitatea ei, şi-şi compară poziţia de autoritate din armata romană cu poziţia de autoritate a cuvântului rostit de Domnul Isus. Raţionamentul său este simplu: dacă vorba lui are putere asupra soldaţilor săi, cu atât mai mult Isus Hristos are deplină putere asupra bolii, asupra morţii şi duhurilor rele. Concluzia practică vine imediat pe baza credinţei şi smereniei sutaşului: „Doamne, nu sunt vrednic să vii la mine... ci zi numai un cuvânt de vindecare... ” Mirarea Domnului Isus pentru credinţa intuitivă a acestui păgân ne arată bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu care-i primeşte pe toţi oamenii ca să-i vindece de boli sau să-i ierte de păcate. Domnul rosteşte cu acest prilej o profeţie care anticipează intrarea în viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov, a oamenilor din toate naţiunile lumii. Pe de altă parte, Isus îi avertizează în mod solemn pe fiii trupeşti ai Împărăţiei că, dacă nu se pocăiesc, o vor sfârşi rău în „întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. În final Domnul rezolvă vindecarea de la distanţă a sclavului bolnav, onorând plin de bucurie credinţa sutaşului roman care L-a căutat din toată inima. Să urmăm şi noi, prin rugăciune, astfel de exemple ale credinţei victorioase. Slăvit să fie Domnul!