RUGĂCIUNEA SUB FORMĂ DE AGONIE DIN GHETSIMANI

Luca 22.39-46 După ce a ieşit afară, S-a dus ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Apoi S-a depărtat de ei cam la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să se roage, zicând: „Tată, dacă vrei, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a ridicat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Mat. 26.36-46 Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Staţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! ... Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, haideţi să mergem; iată că se apropie vânzătorul!” Ioan 18.1 După ce a rostit aceste cuvinte, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Lui.

Nu există nicio minte omenească să înţeleagă pe deplin şi să pătrundă adâncul suferinţelor şi patimilor Domnului Isus pe care le-a experimentat prin agonia din Ghetsimani. Şi-a luat cu Sine trei dintre cei 11 ucenici – Petru, Iacov şi Ioan -, în interiorul grădinii, iar pe ceilalţi 8 i-a lăsat să aştepte la intrarea în grădină. Dorea ca ucenicii Săi să-I împărtăşească durerea ca cei mai apropiaţi prieteni, dar n-a fost să fie aşa pentru că ei, din pricina oboselii şi a întristării, au adormit. De trei ori Domnul i-a mustrat cu blândeţe, iar după cele trei rugăciuni ale Sale El i-a trezit prin cuvintele: „Sculaţi-vă, haideţi să mergem; iată că a venit vânzătorul!” Înainte de rostirea acestor cuvinte cred I S-a arătat îngerul din cer ca să-L întărească în faţa crucii şi a morţii Sale prin răstignire. Uneori tăcerea lui Dumnezeu e cel mai bun răspuns pentru felul cum ni se comportă inima în faţa voii Lui. S-a spus că nu atât durerea şi moartea fizică L-au înspăimântat pe Domnul, cât „paharul” despărţirii de Tatăl din pricina păcatelor noastre pe care le-a asumat în integralitate ca şi cum ar fi fost săvârşite de El Însuşi. Veşnicia lui Dumnezeu cu „ceasul” Mielului şi-au dat întâlnire în grădina Ghetsimani pentru ca păcatului primului Adam să i se pună capăt odată pentru totdeauna, moartea să fie desfiinţată, sentinţa aspră a Legii să fie împlinită, dreptatea lui Dumnezeu să fie pe deplin satisfăcută, iar capul vechiului şarpe din Eden să fie sfărâmat pentru vecie. Aleluia! Slăvit să fie Domnul!