RUGĂCIUNEA ŞI ÎNCHINAREA PRIMILOR CREŞTINI

Fapte 2.42-47 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Versetele de mai sus descriu atmosfera din Biserica primară după coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Învăţătura apostolilor, legătura frăţească, frângerea pâinii şi rugăciunile în Numle lui Hristos îi ţineau pe toţi strâns legaţi împreună. Folosirea expresiei „împreună” în Fapte 1 şi 2 ne arată unitatea spirituală a Bisericii care era ceva total diferit de iudaism. Modelul lor socio-economic nu era un fel de comunism creştin deoarece nimeni nu i-a obligat să-şi vândă ogoarele şi să depună preţul lor la picioarelor apostolilor. Toate aceste lucruri izvorau dintr-o adâncă temere de Dumnezeu şi din dorinţa de a acoperi, într-un spirit altruist, toate nevoile celorlalţi membri ai Bisericii. Prezenţa lor la Templu, pentru laudă şi închinare, era garanţia că ei încă îl respectau pe Moise şi tocmai de aceea „erau plăcuţi înaintea întregului norod”. Membrii Bisericii primare şi restul societăţii iudaice aveau un duşman comun, şi anume, ocupaţia romană care de multe ori, în represiuni sângeroare, amesteca sângele jertfelor de animale cu sângele închinătorilor. Cu toate acestea oamenii erau mântuiţi în fiecare zi, prin credinţa în Isus Hristos, şi Biserica creştea văzând cu ochii datorită puterii Duhului Sfânt şi minunilor care aveau loc printre primii creştini. Cineva spunea că dacă Biserica ar fi crescut de-a lungul secolelor în acelaşi ritm în care a crescut în primii cinci ani după Înalţare, Domnul Isus ar fi revenit demult pentru Biserică şi ulterior pentru Împărăţia de o mie de ani. Să citim şi să aplicăm învăţăturile din Fapte la viaţa noastră pentru că Isus Hristos nu S-a schimbat, El este acelaşi azi, ieri şi în veci de veci. Acelaşi Duh Sfânt care era peste Biserică în primul veac al erei creştine este şi cu noi astăzi în ajunul revenirii Mirelui ceresc. Aleluia!