text Devotionale

RUGĂCIUNEA PLÂNGERII ŞI A ÎNDREPTĂŢIRII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Hab. 1.1-4 Prorocie descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi violenţa se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. De aceea, Legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău îl împresoară pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. Hab. 1.12-17 Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale, Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale! Ochii Tăi sunt prea curaţi, că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe mişei şi să taci, când cel rău îl înghite pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarelor care n-au stâpân? El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se veseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui îmbelşugate! Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă neamurile?

În condiţiile în care viaţa din societatea iudaică era tot mai coruptă iar Legea era fără putere, profetului Habacuc i se părea că se roagă în zadar. Dumnezeu îl făcea să aştepte prea mult până îi va da un răspuns la plângerea sa. Această aşteptare încordată, la nivelul vieţii noastre, face parte din lupta credinţei. În capitolul 2, versetul 3b, este sfătuit de Domnul cu următoarele cuvinte: „... dacă (prorocia, n. n.) zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” În al doilea text citat prorocul Habacuc îşi revine oarecum în credinţă şi afirmă răspicat: „Nu vom muri!” De ce? El îşi aminteşte sigur că Dumnezeu l-a ridicat pe poporul evreu ca să-Şi desăvârşească prin el judecăţile Sale asupra lumii. Zugrăvind caracterul lui Dumnezeu care este perfect şi sfânt profetul nu-şi pierde speranţa că în cele din urmă dreptatea Lui va triumfa, prin poporul Israel, în lumea întreagă. Chiar dacă Biserica este o minoritate în lume Dumnezeu ţine cont de rugăciunile noastre şi va interveni pentru a face dreptate sfinţilor Săi prigoniţi astăzi în multe ţări ale lumii. Concluzia profetului Habacuc din versetul 13b este menită să ne încurajeze puternic în stăruinţele noastre: „Cum ai putea privi Tu pe mişei şi să taci, când cel rău îl înghite pe cel mai neprihănit decât el?”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>