RUGĂCIUNEA PENTRU RĂZBUNAREA DIVINĂ

Ier. 15.15-21 „Tu ştii tot, Doamne! Adu-Ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ruşinea din pricina Ta! Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor! N-am stat în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusem de mânie. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?” De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei alipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei! Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul. Te voi izbăvi din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.”

Rugăciunea nu este informarea lui Dumnezeu cu privire la nişte lucruri din viaţa noastră pe care El nu le cunoaşte. Ieremia spune în rugăciunea sa: „Tu ştii tot, Doamne!” Confruntat cu intense prigoniri şi presiuni din partea adversarilor prorociilor sale el apelează la dreptatea lui Dumnezeu care poate să-l răzbune. El aduce nişte argumente convingătoare în acest sens. În primul rând a primit cuvântul lui Dumnezeu cu bucurie interioară şi veselie exteriorizată, în timp ce duşmanii lui au respins mesajul lui Dumnezeu. În al doilea rând profetul a stat departe de cei petrecăreţi ca nu cumva să ia parte la lucrările neroditoare ale răzvrătirii şi necredinţei. Mânia sfântă de care vorbeşte acest mare om al lui Dumnezeu care l-a separat de cercul celor îngâmfaţi şi necredincioşi nu era altceva decât reacţia sa personală faţă de păcat. Viaţa sa evlavioasă a atras şi multă suferinţă. De aceea profetul se întreba contrariat în rugăciune: „Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece?” Din răspunsul pe care i-l dă Dumnezeu Ieremia află că a luat deja, prin gândirea sa, o anumită distanţă faţă de Cel Preaînalt. Nu se putea spune că era bucuros în suferinţa sa pentru Domnul. Cârtirea şi nemulţumirea, imaginea bună între oameni şi succesul său înaintea lor, nu sunt lucruri preţioase înaintea Domnului. Tocmai de aceea profetul este sfătuit să separe aceste lucruri care n-au preţ şi să renunţe la ele, în favoarea lucrurilor cu adevărat importante: bucuria că suferi şi să lucrezi împreună cu Domnul, imensul privilegiu de a fi părtaş la salvarea sau avertizarea altora, izbăvirea primită de la Domnul în necazuri şi încercări, ca o răsplată a credincioşiei şi loialităţii personale. Compromisul de orice fel cu adversarii noştri, poate fi un gest diplomatic, dar nu este de niciun folos în final. Oamenii din Iuda erau chemaţi să-l asculte pe profet şi nu invers. Într-un fel cerinţa pe care o evidenţiază Dumnezeu pentru servul Său este ca lucrarea crucii Domnului Isus pentru apostolul Pavel din Galateni 6.14: răstignirea faţă de lume şi, în contra partidă, răstignirea lumii faţă de slujitorul lui Dumnezeu. În finalul răspunsului divin primit de profet se amintesc şi lucrurile extrem de încurajatoare pe care le va face Dumnezeu: profetul va fi transformat într-un zid de aramă peste care nu se va putea trece; va avea biruinţă împotriva celor răi; Dumnezeu va fi cu el ca să-l scape de asupritori. În Noul Testament marea trimitere, din Matei 28.19-20, pentru Biserică, este însoţită de prezenţa zilnică a Domnului Isus cel înviat din morţi: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”