RUGĂCIUNEA PENTRU PRIMIREA UNUI SEMN

Is. 7.10-14 Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul Tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare că obosiţi răbdarea oamenilor, de o mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)... ”.

Dumnezeu i-a oferit regelui iudeu Ahaz şansa de a cere ceva lui Dumnezeu, prin rugăciune. El i-a dat şi regelui Solomon, la începutul domniei sale, această şansă şi împăratul a cerut, după cum bine ştiţi, înţelepciune ca să conducă poporul atât de numeros al Israelului în vremurile sale de glorie. Altfel au stat însă lucrurile cu idolatrul rege Ahaz care era un om lumesc şi dezinteresat de oferta lui Iehova. El se aseamănă în această postură cu un creştin nominal care vine la Biserică dar nu ştie să se roage. Există şi evanghelişti care-şi pun ascultătorii să repete rugăciunile pe care ei le rostesc înaintea lui Dumnezeu, şi nu este nimic rău în aceasta. Dar dacă lipseşte harul lui Dumnezeu de pocăinţă autentică din inima ascultătorului respectiv nu avem a face decât cu o rugăciune tehnică care nu-l schimbă pe om pe dinăuntru. Acesta este, cred eu, şi sentimentul regelui Ahaz: el fugea de ipocrizie şi respingea, de fapt, relaţia personală cu Dumnezeu. Acest din urmă motiv este lucrul cel mai grav din viaţa oricărui muritor: Dumnezeu îţi cere să te rogi şi tu nu ai credinţă în sensul acesta. Intervenţia lui Isaia la reacţia lui Ahaz clarifică nu numai poziţia regelui înaintea lui Dumnezeu, ci chiar poziţia întregii case a lui David. Dumnezeu aşteaptă rugăciunea noastră ca semn al părtăşiei cu El, dar noi, ca şi Ahaz, dăm explicaţii obositoare vis-a-vis de răspunsul nostru la oferta divină. Cuvântul „obositor” este folosit de Isaia mai mult în sens peiorativ sau ironic, deoarece noi ştim din Biblie că, în realitate, Dumnezeu nu oboseşte niciodată. Viaţa noastră de familie sau socială nu se poate desfăşura, în condiţii bune, dacă refuzăm să stăm de vorbă unii cu alţii. Ahaz nu ştia, şi poate nici nu voia să afle, că acelaşi principiu i se aplică şi relaţiei noastre personale cu Dumnezeu. Drept răspuns la această atitudine de pretinsă inocenţă, Dumnezeu rosteşte prin profetul Isaia, una din cele mai mari profeţii biblice: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu-Fiul devine Om, ca mine şi ca fiecare dintre dvs. , şi-n aceste condiţii nu mai putem spune că nu putem sta de vorbă cu El. Este ultima şi cea înaltă revelaţie de Sine făcută de Dumnezeu-Tatăl fiinţei umane. Să-L binecuvântăm, aşadar, pe Domnul Isus Hristos, că în şi prin Numele Lui, cu ajutorul Duhului Sfânt, putem sta de vorbă cu Tatăl ceresc, aşa cum scrie la Ioan 15.16: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod şi rodul vostru să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”