text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU PRIMIREA DUHULUI SFÂNT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ioan 7.37-39 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

Ioan se referă în acest text la Sărbătoarea Corturilor care era o lege veşnică pentru urmaşii lui Israel. Şapte zile ei locuiau în corturi ca un simbol al călătoriei şi al vremelniciei vieţii lor prin lume, după ce au fost scoşi din robia Egiptului. În a opta zi evreii aveau o adunare sfântă în cinstea Domnului cu jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură. În toate zilele acestei sărbători era o mare bucurie deoarece preoţii aduceau apă din scăldătoarea Siloamului la Templu şi o vărsau înaintea Domnului. Astfel îşi aduceau aminte cum Dumnezeu a fost sursa lor de apă, prin pustiu, în drumul către Canaan. Biblia ne spune că în acest timp Hristos era, de fapt, Stânca duhovnicească din care curgea apa pentru poporul însetat (Ex. 17.1-7; 1 Cor. 10.4). Domnul Isus a suferit pe cruce pentru ca Duhul vieţii veşnice să Se reverse peste cei ce vor crede în El sub forma curăţirii naşterii din nou (Ioan 13.1-17) şi apoi sub forma apei de băut care satisface setea cunoaşterii lui Dumnezeu. Aceasta este şi ideea care reiese în mod clar şi din conversaţia Domnului Isus cu femeia samariteană la fântâna patriarhului Iacov din Ioan 4. După ce Domnul Isus a fost proslăvit prin învierea din morţi, în a zecea zi de la Înălţare, Duhul Sfânt – promisiunea Tatălui, S-a revărsat peste primii membri ai Bisericii, în număr de aproape 120. Înaintea acestei revărsări ucenicii cu ceilalţi credincioşi au stăruit în rugăciune şi în cereri aşa cum Mântuitorul îi învăţase folosind pilda celor trei prieteni din Luca 11.13: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Cheia primirii Duhului Sfânt este credinţa în Isus Hristos. Dacă cineva cere şi aşteaptă Duhul lui Dumnezeu ca o expresie a meritelor personale nu-L va primi niciodată. Un exemplu de motivaţie greşită pe care-l găsim în Fapte 8, este Simon magul, vrăjitorul care după ce s-a botezat în apă, fără să aibă naşterea din nou, îi oferea bani apostolului Petru cu condiţia să primească şi el darul Duhului Sfânt. Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea primi cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.” (Fapte 8.20-21)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>