text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU OMUL SURDO-MUT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Marcu 7.31-37 Isus a părăsit ţinutul Tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole. I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el. El l-a luat la o parte din popor, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică: „Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.”

O dublă vindecare poate fi asimilată fără probleme cu o adevărată minune. Probabil câţiva membri din familia bolnavului L-au rugat pe Isus să-l vindece. Isus a străbătut peste 40 km din ţinutul Tirului, prin Sidon, ca să-l întâlnească pe acest om surdo-mut la Marea Galileii. Domnul Isus l-a scos pe bolnav afară din popor şi i-a atins urechile cu degetele mâinilor Sale, aşa cum a făcut şi la crearea primului om. Pentru a-i dezlega limba a atins-o cu saliva gurii Lui. Dar înaintea acestui neobişnuit tratament Mântuitorul a folosit suspinul Său drept rugăciune şi prin cuvântul „Efata” a poruncit urechilor să se deschidă. Limba mutului a vorbit spre slava lui Dumnezeu şi spre uimirea tuturor. Degeaba le-a cerut Domnul Isus discreţie totală martorilor prezenţi la cele două vindecări. Ei sub impresiile emoţiilor de moment I-au făcut popularitatea pe care Isus nu o căuta cu orice preţ. Uimirea celor mai mulţi ar fi trebuit să-i conducă pe aceştia la concluzia că Isus din Nazaret este Mesia cel mult aşteptat de către poporul Israel şi să-şi pună, în consecinţă, încrederea în El pentru a fi mântuiţi.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>