RUGĂCIUNEA PENTRU MILĂ

Iov 6.8-14 O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea! De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească! Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat cuvintele Celui Sfânt. La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept când sfârşitul se ştie? Tăria mea este oare o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă? Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit orice înţelepciune de la mine? Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.

Pentru omul care se află în suferinţă mila aproapelui, a membrilor familiei, a prietenilor săi, este ca un preţios punct de sprijin care-i aduce puţină alinare. Cei trei prieteni nu l-au tratat pe Iov în acest fel, nu i-au înţeles semnificaţia şi adâncul suferinţei sale. Iov tânjea după o inimă căreia să-i mărturisească durerea sa. Iov se declară nevinovat înaintea lui Dumnezeu dar are, în acelaşi timp, nevoie de un confident care să-i susţină convingerea personală. El îşi recunoaşte limitele umane ale trupului său în suferinţa care părea că nu mai încetează. Iov se simte părăsit nu numai de puterile fizice ale trupului său, ci chiar şi de propria sa înţelepciune care nu-l mai recunoaşte deloc. Cât de mult îşi doreşte cel suferind mila prietenului său, chiar dacă, spune Iov, ar fi părăsit între timp frica de Dumnezeu! Iov nu putea fi condamnat de niciun tribunal din lume, pentru că el era cu adevărat un om neprihănit, şi cu atât mai mult avea dreptul la mila prietenilor săi, şi nicidecum la criticile lor. Pentru ca Dumnezeu să înţeleagă suferinţele sfinţilor Săi, Isus Hristos, Fiul etern, a devenit Om şi a venit ca un copilaş în poporul Israel. El poate înţelege suferinţele noastre şi ne poate răscumpăra deoarece ca „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El” (Is. 53.3). În focul luptelor şi zbuciumului său sufletesc intens neprihănitul Iov şi-a anunţat convingerea personală, îmbrăcată în cuvintele unei extraordinare revelaţii: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu”. (Iov 19.25-26)