text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU ÎNTOARCEREA VIZITEI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

1 Tes. 3.9-13 Cum putem noi oare să mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru şi Domnul nostru, Isus Hristos, să ne netezească drumul spre voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi faţă de voi, ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos, împreună cu toţi sfinţii Săi.

Observăm în aceste versete că Pavel cu însoţitorii săi n-au făcut din faptul că erau foarte ocupaţi cu lucrarea Evangheliei o scuză de a nu-i mai vizita pe creştinii tesaloniceni. De multe ori noi pierdem timpul preţios al slujirii noastre unii altora în detrimentul părtăşiei cu fraţi şi surori care poate ar avea nevoie şi de prezenţa fizică şi de un sfat bun dat la momentul potrivit. Pavel şi ai lui nu-şi făceau singuri programul de vizitare a Bisericilor, ci se rugau cu stăruinţă Domnului să le netezească drumurile misiunii cu prioritate către cei care aveau nevoie de ei. Scopul acestor vizite nu ascundea interese personale sau de grup, ci apostolii urmăreau în mod sincer consolidarea în credinţă a celor proaspăt întorşi la Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. Astfel dragostea creştină putea creşte în inimi atât în neprihănire cât şi în sfinţenie pentru ca toţi membrii Bisericii să-L aştepte pe Domnul Isus. Venirea lui Hristos a doua oară, cu toţi sfinţii Săi, este cel mai frumos vis al nădejdii noastre fericite. Unei alte Biserici apostolul Pavel îi scrie următoarele cuvinte pline de această speranţă binecuvântată: „Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul. De aceea ne şi străduim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.” (2 Cor. 5.6-9)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>