RUGĂCIUNEA PENTRU CERCETAREA INIMII

Ps. 139.1-12 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă ridic, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. Această cunoaştere, atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot ajunge. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”, iată că nici chiar întunericul nu este de nepătruns pentru Tine; şi noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina.

Întotdeauna când ne aflăm la Cina Domnului Biblia ne îndeamnă să ne cercetăm cu atenţie inimile şi vieţile ca nu cumva să ne împărtăşim în chip nevrednic din trupul şi sângele Domnului. În Psalmul 139, deşi scris în vremea Vechiului Testament, David ne demonstrează că cea mai eficientă cercetare aparţine, de fapt, lui Dumnezeu când ne lăsăm pătrunşi de razele Duhului Sfânt pe care le emană Biblia la rugăciunea noastră. David recunoaşte în acest psalm că Dumnezeu îl cunoaşte şi-l cercetează în orice ipostază a vieţii sale: când umblă şi când doarme, când este tăcut sau când vorbeşte, când se aşază la masă sau când pleacă undeva. El recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu ca un scut ocrotitor în jurul Său. Dumnezeu este atât de aproape de David încât îşi pune mâna Sa peste el. Numai un om al rugăciunii poate să perceapă prezenţa lui Dumnezeu în acest mod în viaţa sa, nu ca pe o ameninţare, ci ca pe o asistenţă prietenoasă, plăcută şi continuă. David îşi imaginează mai multe situaţii în care, dacă ar încerca să se ascundă de prezenţa lui Dumnezeu, cum a făcut din păcate profetul Iona, nu ar reuşi niciodată să scape de ochiul vigilent şi atotvăzător al Creatorului. În acest fel rugăciunea sa, consemnată în cartea Psalmilor, capătă un accent de mărturie şi avertizare pentru cititorii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nici nu vor să-L cunoască. Concluzia simplă şi înţeleaptă pe care aceşti oameni o pot trage este capitularea lor în faţa lui Dumnezeu care îi caută deja prin Domnul Isus Hristos. Dumnezeu nu este departe de noi pentru că El S-a întrupat în Persoana Fiului Său şi a venit în lumea noastră să-i caute pe cei păcătoşi.