RUGĂCIUNEA PENTRU ASISTENŢĂ DIVINĂ

Ps. 44.4-18 Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte mântuirea lui Iacov! Cu Tine îi doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău îi zdrobim pe potrivnicii noştri. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi-i faci de ruşine pe cei ce ne urăsc. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururi slăvim Numele Tău. Dar Tu ne respingi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre; ne faci să dăm înapoi înaintea vrăjmaşului, şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi. Ne dai ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri. Vinzi pe poporul Tău pe nimic şi nu-l socoteşti de mare preţ. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară. Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare. Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acoperă faţa, la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului. Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat Legământul Tău: da, inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta.

Acest pasaj biblic, extras din Psalmul 44, comportă serioase dificultăţi în interpretare deoarece psalmistul, care vorbeşte în nume colectiv, în versetele 17 şi 18, declară că acei evrei credincioşi nu erau vinovaţi cu nimic, şi totuşi Dumnezeu i-a pedepsit. Este oare Dumnezeu nedrept sau greşit în acest caz? Nicidecum. Mă gândesc la mai multe posibile interpretări. Una ar fi că în această lume imperfectă, uneori, cei buni suferă împreună cu cei răi, când aceştia din urmă sunt pedepsiţi şi invers, cei răi pot lua parte la binecuvântările de care se bucură cei neprihăniţi. Din Geneza 18 se înţelege clar că locuitorii din Sodoma ar fi scăpat cu viaţă dacă Dumnezeu ar fi găsit acolo cel puţin zece oameni neprihăniţi. O altă cauză a suferinţei celor neprihăniţi, din Psalmul 44, ar putea fi asemănătoare cu suferinţa lui Iov care nu păcătuise cu nimic şi totuşi diavolului i s-a permis de către Dumnezeu să-l supună la mari dureri şi prejudicii familiale. În acest fel cititorii poveştii lui Iov pot să afle cum trebuie să reacţioneze cei neprihăniţi când sunt confruntaţi cu suferinţe care nu au deocamdată nicio explicaţie logică. O altă variantă de interpretare a Psalmului 44 s-ar putea găsi în versetul 22: „Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi pentru măcelărie.” E vorba în acest verset de mărturia pe care cei neprihăniţi sunt chemaţi să o dea fiecare în generaţia lui cu privire la Dumnezeu. Finalul psalmului este o rugăciune a celor prigoniţi pentru credinţa lor în Dumnezeu. Cine oare nu cunoaşte cazul profetului Daniel aruncat în groapa cu lei, sau cazul celor trei demnitari evrei, prieteni ai lui Daniel, aruncaţi în cuptorul cu foc? Primele trei secole din istoria creştinismului sunt o mare mărturie că primii creştini au plătit cu sângele lor credinţa în Isus Hristos. Aceştia n-au avut decât o singură „vină”: L-au iubit cu adevărat pe Mântuitorul şi Domnul lor Isus Hristos şi n-au vrur nici în ruptul capului să se lepede de El. Avem şi noi, cei de astăzi, aceeaşi credinţă în Domnul şi aceeaşi dragoste jertfitoare pentru El?